24 februarie 2020

Odată cu aderarea la NATO şi UE, România a promovat importanţa strategică a Mării Negre pentru stabilitatea regională și a continentului european, importanță derivată atât din evoluțiile din statele regiunii, cât și din rolul major jucat de Marea Neagră în conectarea Europei, Asiei și Orientului Mijlociu.

În esență, obiectivele majore ale României la Marea Neagră sunt neschimbate de mai bine de un deceniu: consolidarea, în proximitatea estică, a unei zone stabile, democratice şi prospere, prin racordarea spaţiului Mării Negre la valorile şi procesele de cooperare europene şi euro-atlantice, şi dinamizarea cooperării regionale cu accent pe proiecte şi beneficii concrete pentru cetăţenii statelor din regiune.

Marea Neagră este o regiune cheie a tranzitului energetic, fiind la frontiera Europei, la porțile Rusiei și Ucrainei, la porțile Asiei cu Turcia și Georgia.

În domeniul securităţii energetice, Marea Neagră a devenit un punct maxim de interes, odată cu posibila exploatare a gazelor naturale din zona offshore, în contextul asigurării securității energetice sau măcar diminuarea importurilor din Rusia.

România trebuie să ştie să profite de oportunităţile aduse de exploatarea gazelor din Marea Neagră, atât prin utilizarea acestor gaze pentru alimentarea populaţiei sau relansarea industriei din România, cat si prin exportul către țări vecine, care au mai puține resurse și se află sub presiunea Rusiei din punct de vedere energetic și politic.

Investițiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră pot genera venituri la bugetul de stat în valoare de 26 miliarde de dolari şi un plus de 71 miliarde de dolari la PIB-ul României, până în 2040, potrivit Deloitte.

Valorificarea superioară a gazelor naturale de la M. Neagră prin dezvoltarea unor industrii conexe poate genera un impact de 18 miliarde de dolari venituri la bugetul de stat și alte 99 miliarde de dolari plus la PIB, până în 2040, potrivit Deloitte.

Transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 este cea mai mare provocare și oportunitate a epocii noastre.

Recent, Comisia Europeană a prezentat Pactul ecologic european, cel mai ambițios pachet de măsuri care ar trebui să le permită cetățenilor și întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziția către o economie verde și durabilă. Măsurile sunt însoțite de o foaie de parcurs inițială a principalelor politici și variază de la reducerea ambițioasă a emisiilor și investițiile în cercetarea și inovarea de vârf până la conservarea mediului natural al Europei.

Uniunea Europeană înțelege să mobilizeze 1.000 miliarde de euro în 10 ani pentru acest Pact Ecologic și pentru ca Europa sa devină neutră din punct de vedere al carbonului.

România are nevoie de o foaie de parcurs clară pentru a putea trece în mod realist la industria verde, cu emisii reduse de carbon. În România, gazul natural - cel mai curat combustibil fosil - poate contribui la facilitarea tranziției către o economie decarbonizată. Fără investiții în proiecte de gaz, România și alte state membre s-ar vedea în imposibilitatea respectării noilor ținte europene privind emisiile de carbon.

Resursele de la Marea Negră pot contribui direct la derularea Pactul Ecologic European.

AGENDA

9:30

Înregistrare & Welcome coffee

10:00

Abordarea geostrategică a Resurselor Mării Negre

11:00

Valoarea economică a resurselor Mării Negre

12:00

Green Deal: implicații, efecte, abordare bugetară

13:00

Concluzii: Acțiuni politice necesare

14:00

Prânz & Networking

Abordarea geostrategică a Resurselor Mării Negre

Cuvânt de deschidere: Daniel APOSTOL, România Durabilă
Moderator: Radu TUDOR

INVITAT SPECIAL: Mircea GEOANĂ, Secretar General Adjunct NATO

Speakeri:

speaker mircea geoana - romania durabila
Secretar General Adjunct NATO

Mircea GEOANĂ

iulian fota - romania durabila
Expert Membru în Consiliul științific, New Strategy Center

Iulian FOTA

laurentiu stefan - romania durabila
Consilier Prezidențial, Departamentul Politică Internă

Laurențiu ȘTEFAN

liviu muresan - romania durabila
Președinte executiv, Fundația EURISC

Liviu MUREȘAN

adriean parlog - romania durabila
Director General la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române

Adriean PÂRLOG

dan dungaciu - romania durabila
Director General la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române

Dan DUNGACIU

adrian maniutiu - romania durabila
Moderator, Jurnalist Economic, EM360

Adrian Măniuțiu

biris gabriel - romania durabila
Partener Biriș – Goran

Gabriel Biriș

luga vasile - romania durabila
Expert Energie

Vasile Iuga

Vasile Iuga ocupa funcția de Managing Partner în cadrul PwC pentru Europa de Sud-Est. Are o bogată experiență profesională câștigată de-a lungul a zeci de proiecte locale și regionale.

Valoarea economică a resurselor Mării Negre

Moderator: Daniel APOSTOL, România Durabilă

Speakeri:

vasile iuga - romania durabila
Expert Senior Energie, Energy Policy Group

Vasile IUGA

razvan nicolescu - romania durabila
Energy&Resources Industry Leader, Deloitte Central Europe

Răzvan NICOLESCU

cristian paun - romania durabila
Profesor Universitar, Facultatea de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice

Cristian PĂUN

biris gabriel - romania durabila
Partener Fondator, BirișGoran

Gabriel BIRIȘ

marian nastase - romania durabila
Președinte, Asociația Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC)

Marian NĂSTASE

Grean Deal:
implicații, efecte, abordare bugetară

Moderator: Corneliu BODEA, Centrul Român al Energiei

Speakeri:

siegfried muresan - romania durabila
Raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului Ecologic European

Siegfried MUREȘAN

cristian basescu - romania durabila
Reprezentant cu însărcinări speciale pentru securitate energetică, Ministerul Afacerilor Externe

Cristian BĂDESCU

Christian Egenhofer - romania durabila
Reprezentant Senior de Cercetare în cadrul Departamentului Energie, Resurse și Schimbări Climatice, CEPS

Christian EGENHOFER

dudau radu - romania durabila
Co-Fondator și Director General, Energy Policy Group

Radu DUDĂU

Concluzii: Acțiuni politice necesare

Moderator: Radu MAGDIN, Smartlink Communications

INVITAT SPECIAL: Ludovic ORBAN, Prim Ministrul României

Speakeri:

ludovic orban - romania durabila
Prim Ministrul României

Ludovic ORBAN

popescu virgil - romania durabila
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

Virgil POPESCU

silueta
Președinți ai Partidelor Politice

PSD, PNL, USR, UDMR, PRO Europa, PMP

ORGANIZATORI:

PARTENERI:

PARTENERI INSTITUŢIONALI:

PARTENERI MEDIA:

Contact:

Monica David,

PR & Events Manager

0723.999.995

Leave a Reply