Deși este a 4-a liberalizare a pieței de energie în ultimii 5 ani, se vine cu aceeași practică – nu se face nimic pentru a pregăti momentul și suplimentar se menține incertitudinea (sau se lasă această impresie), că poate nu se va liberaliza piața gazelor. Această greșeală (sau nu), duce la o criză artificială a gazelor care va determina creșterea prețului pe piața engros și la consumatori la momentul liberalizării, care va aduce gaze scumpe în depozitele de înmagazinare (care la rândul lor vor menție prețuri mari la gaze în iarna 2026/2027). Principalul beneficiar al acestei crize artificiale favorizate de stat, va fi chiar statul, care va încasa mai mulți bani din prețuri mari la gaze, decât din prețuri mici. Și cel mai important este că au cadrul perfect pentru a putea da vina pe altcineva, sportul principal al oricărui conducător al României din ultimii 35 de ani.
Piața angro de gaze traversează una dintre cele mai atipice perioade din ultimii ani: lipsa ofertelor, volatilitatea scăzută artificială, dar și îngrijorări crescând în rândul furnizorilor.
Contextul pare să sugereze o singură realitate: actorii care dețin gazul preferă să nu vândă, până la momentul în care este o certitudine că piața chiar se va liberaliza la data de 1 aprilie 2026. Iar acest comportament justificat, are explicații economice clare, dar și implicații serioase pentru întregul ecosistem energetic.
Absența ofertelor nu este o întâmplare. Pe BRM și în piața bilaterală vizibilă, volumele puse la dispoziție sunt reduse. Deși producția internă este stabilă, iar nivelul importurilor rămâne gestionabil, piața angro arată că și cum ar fi „înghețată”.
De ce?
În mod normal, o piață matură funcționează pe baza lichidității: tranzacții frecvente, transparență, prețuri de referință și o distribuție echilibrată a puterii. În România, situația este diferită:
- Cu cât sunt mai puține oferte pe bursă, cu atât prețurile sunt mai puțin transparente.
- Fără lichiditate, furnizorii și consumatorii nu pot cumpăra volume și nu pot face oferte către consumatori, pentru a apărea concurența.
- Marile companii păstrează un avantaj informațional și comercial: ele știu cât, când și la acest preț vor vinde. Restul doar ghicesc.
Astfel, lipsa ofertelor devine un instrument strategic — nu doar o consecință a contextului, ci un mijloc de a conserva controlul asupra pieței.
Dincolo de strategia de piață, există o logică economică puternică: valoarea opțiunilor de amânare a vânzării. În piețele volatile, a nu acționa este uneori cea mai profitabilă decizie. Ea crează panică în rândul furnizorilor cum că se apropie momentul în care trebuie să asigure gazele la clienții lor și nu au gazele, declanșând o criză artificială și disponibilitatea de a plăti oricât pe gaze doar să le aibă.
Așteptările determinate de lipsa poziției ferme a autorităților, voci care recomandă păstrarea plafonării (ex Consiliul Fiscal!), toate acestea în contextul istoriilor recente de manifestare a statului român: plafonări retroactive, taxe pe profit excepțional retroactiv, obligații de tranzacționare și alte intervenții rapide ale statului, este firesc ca să existe precauții. Orice semnal politic (și sunt multe) privind o posibilă replafonare îi face să adopte o strategie defensivă: „Dacă vine un nou preț impus, de ce să vând acum?”
Statul lasă piața gazelor în derivă, iar asta va face ca prețurile să crească: lipsa de pregătire a liberalizării care să dea un semnal clar că se va liberaliza piața, împinge România spre o criză artificială a gazelor.
Piața angro de gaze din România nu este blocată din cauza resurselor sau a producătorilor, ci din cauza inacțiunilor și impredictibilității statului. În timp ce producătorii și importatorii stau pe margine și nu scot oferte, furnizorii se lovesc de o piață fără lichiditate, iar prețurile încep să crească — nu din motive de piață, ci din cauza vidului de acțiune.
Chiar dacă resurse există, piața este vulnerabilă din trei motive:
- Furnizorii nu au de unde să cumpere gaze, ceea ce îi obligă la cele mai scumpe, de ultim moment. Sau ar putea să cumpere gaze din import riscând să blocheze vânzarea gazelor din producția internă cu impact economic major asupra României (a se vedea situația creată în anul 2016)
- Piața angro nu dă un preț real, ceea ce creează anxietate și supraîncărcare pe lanțul de aprovizionare.
- Statul poate interveni brusc , ceea ce sperie și mai mult producătorii și importatorii și descurajează ofertele.
Cu alte cuvinte: statul, prin semnalele de impredictibilitate și lipsa de pregătire, a scos piața din funcțiune, iar scumpirea vine ca efect secundar. Toate aceste riscuri sunt fabricate administrativ, nu economic.
Nu liberalizarea va scumpi gazul. Statul o va face — prin lipsa pregătirii, lipsa coerenței și lipsa direcției.
Ce ar trebui să facă statul:
- Să creeze lichiditate reală pe burse înainte și după liberalizare. Nu obligații formale, ci un cadru care stimulează tranzacțiile.
- Să ofere predictibilitate pe termen mediu. Regulile clare, anunțate din timp, fără OUG-uri intempestive.
- Să separe piața de politica socială. Ajutoarele pentru populație trebuie să vină din buget, nu prin distorsionarea prețurilor.
- Să prevină abuzurile din piață și să le sancționeze dur pe cele descoperite ulterior (la nivel de persoană juridică și persoană fizică), mergând până la interzicerea activității în piață a firmelor și a persoanelor fizice implicate (acționari, administratori, manageri, reprezentanți de vânzare).
România nu suferă de lipsa resursei, ci de lipsa guvernanței. În absența unor semnale clare, producătorii și importatorii nu vând, furnizorii nu cumpără, iar prețurile cresc artificial. Piața angro de gaze din România nu este în criză, dar este într-o stare de blocaj strategic.
Cei care dețin gazul preferă să aștepte — iar acest lucru este perfect rațional în actualul cadru impredictibil.
Însă lipsa lichidității, combinată cu lipsa ofertei, generează un cerc vicios:producătorii așteaptă statul, furnizorii așteaptă producătorii, iar consumatorii simt consecințele.
Piața de gaze are nevoie de predictibilitate. Fără încredere, nimeni nu asumă să vândă — iar prețurile vor crește artificial.
Singura soluție este reconstruirea unei piețe bazate pe:
- încredere,
- transparență,
- reguli stabile,
- lichiditate,
- și separarea politicilor sociale de mecanismele comerciale.
Altfel, vom continua să vedem aceeași imagine:
- o piață angro încremenită, în care prețul nu este rezultatul concurenței, ci al așteptării.
- reprezentanți ai autorităților care deși vinovați de ceea ce se întâmplă, vor da vina pe cineva care nu poate să răspundă ”liberalizarea”.
Dumitru Chisăliță
Președintele AEI
