„Cum era la primul tău job?” Îți este familiară întrebarea? N-ai avut ce să răspunzi pentru că n-ai avut încă primul job? Ori, poate ai lucrat o perioadă, dar n-ai…
Zece stâne situate în Munții Căpățânii au acum curent electric prin proiectul „România Tradițională cu Energie Curată” derulat de Asociația Energia Inteligentă. Stânele strămoșești Căpățânii, Ursu Vârf, Ursu Canton, Ursulețu,…
Asociația Energia Inteligentă lansează cea de-a treia ediție a proiectului „Energie pentru Viață” prin care va monta panouri fotovoltaice în gospodării izolate din Munții Vrancei. În cinci case situate în…
Veșnica poveste – nu ai experiență, pentru că nu ai mai avut niciun job. Nu îți găsești un job, pentru că nu ai mai avut experiență. Este bucla din care…
București, 04.07.2022 – Proiectul Tinerii în Arenă, o initiațivă Vreau să fiu Antreprenor, proiect al Romanian Business Leaders, ajuns deja la ediția 3 în acest an, a fost desemnat câștigător…
Deciziile luate la nivel european pentru atingerea obiectivului de neutralitate climatică vor revoluționa sectorul energetic și vor schimba lumea, construind un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare. Responsabilitatea în ceea ce…