Veșnica poveste – nu ai experiență, pentru că nu ai mai avut niciun job. Nu îți găsești un job, pentru că nu ai mai avut experiență. Este bucla din care ne dorim să evadăm cât mai repede. Dacă simți că lipsa de experiență te-a ținut pe loc până acum, vara aceasta ai șansa să-ți găsești un job de junior și nu oriunde, ci la unele dintre cele mai mari companii din România.
Poate că ai un hobby pe care ai vrea să-l monetizezi. Ori poate că nu ți-ai descoperit încă pasiunea, dar ai văzut oameni care lucrează într-un domeniu care le aduce satisfacție. Ai văzut oameni care vorbesc pasionați și foarte implicați despre jobul lor. Oare au avut nevoie de ceva mai mult decât „șansă” ca să ajungă sus în carieră? Cert este că au luat inițiativa să caute un job, un proiect, un om sau o echipă alături de care să se dezvolte profesional. Bonusul acestui lucru este că primești la pachet și dezvoltarea personală. Cu fiecare job pe care îl obții, câștigi experiență socială, insights din industrie și, cel mai important, lecții de pe urma greșelilor. Nu fugi de greșeli. Cât ești tânăr, ai timp să le faci, fără să existe consecințe prea mari.
Între 15 iunie și 19 august 2022, la Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți ai șansa să experimentezi, să-ți dai voie să greșești și să crești alături de una dintre echipele celor mai cunoscute companii din țară: P&G, Serviciul de Informații Externe, Bookster, Nestle Romania, BDO Romania, Austrian Business Agency – Work in Austria, Saint-Gobain Romania, Automatic Data Processing (ADP) Romania, Edenred Digital Center, UniCredit Bank, British American Tobacco Romania, KPMG, Ipsos Interactive Services, BCR, Finastra, Systematic, Auchan Retail Romania, Vodafone Romania și TELUS International.
Oportunitatea de a obține un job vara aceasta nu este decât unul dintre beneficiile pe care ți le-a pregătit Hipo.ro. Iată ce te așteaptă când accesezi gratuit Târgul Virtual pentru Absolvenți:
Standuri virtuale ale companiilor și programe de recrutare
Le poți accesa de oriunde te-ai afla, oricând, doar la un singur click distanță. Ai acces gratuit în zona standurilor virtuale ale companiilor, unde găsești lista joburilor deschise pentru juniori și descrierea fiecăruia. În același timp, poți alege să arunci o privire și peste pagina „Programe de recrutare”, unde Hipo.ro a făcut o selecție de joburi pentru candidații cu 0-3 ani de experiență.
Dacă niciunul dintre joburile disponibile în acest moment nu te atrag suficient de mult, ai opțiunea să-ți depui CV-ul la companiile care te interesează. În acest mod, file-ul tău va intra în baza lor de date și te vor contacta imediat ce remarcă o oportunitate de job pentru tine.
Carieră 360 Podcast
Realizat în cadrul evenimentului Angajatori de TOP, Podcastul Carieră 360 este unul dintre cele mai noi proiecte lansate anul acesta de Hipo.ro. Specialiști HR, consilieri de carieră, manageri și experți în industriile Tech sau comunicare sunt invitați să discute despre ultimele tendințe și să aducă soluții la problemele care apar la angajare sau la job.
Indiferent că te atrage mai mult tehnologia sau strategiile de comunicare și marketing, Hipo.ro a pregătit câte un episod pentru fiecare dintre aceste zone. Or, cum poți afla poți afla mai ușor insighturi și sfaturi din industrie, decât direct de la sursă?
Giveaway – o boxă Amazon Echo Dot 4
Dacă îți creezi un cont pe hipo.ro și îți faci un CV pe Hipo.ro în perioada 15 iunie – 15 iulie, intri automat în cursa de giveaway pentru o boxă Amazon Echo Dot 4.
Începând cu 15 iunie 2022, ora 00:00 și până pe 15 iulie 2022, ora 23:59, te poți înregistra pe Hipo.ro, unde vei găsi o secțiune pentru crearea CV-ului. Singura condiție este să-l completezi în proporție de minimum 50%.
Nu e necesar să completezi formularul CV-ului direct pe site-ul Hipo.ro Platforma îți permite să imporți datele de pe profilul tău de Facebook sau LinkedIn direct în CV-ul tău pe Hipo.ro.
Ce mai este important de știut?
Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorti și anunțați prin email și pe site-ul Hipo.ro
Adresa de e-mail introdusă trebuie să fie una reală, iar contul trebuie să fie validat după primirea emailului de confirmare.
Quizz-uri de carieră
Dacă ești fan quizz-uri și de obicei vrei să afli cu ce vedetă te asemeni sau ce fel de cafea de la Starbucks ești, poate ești curios să descoperi:
- „Ce carieră mi se potrivește?”, la finalul căruia primești și un Kit de carieră
- „Ce personaj din FRIENDS ești ca proaspăt absolvent?”
Ghiduri de carieră și noutăți
„Unde te vezi peste 10 ani?” sau „Care sunt așteptările tale pentru acest job?”. Sunt două dintre cele mai des adresate întrebări la interviuri de către recrutori, dar probabil și cele mai intimidante, dacă ești la început de drum.
La Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți ai acces la :
- „Ghid pentru gestionarea emoțiilor la interviu” – ce răspunsuri ar trebui să eviți și ce urmărește recrutorul tău în timpul interviului;
- 50 Q&A pentru un interviu de succes – cu întrebări și sugestii de răspuns.
Toate aceste beneficii sunt gratuite și pot fi accesate până pe data de 19 august 2022, pe Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți. Ai șansa să-ți găsești un job într-una dintre cele mai mari companii din România, vizitând standurile lor virtuale, să-i asculți pe profesioniștii din industrii invitați la Carieră 360 Podcast, să câștigi la giveaway o boxă Amazon Echo Dot 4, să afli ce personaj din Friends ești ca absolvent și cum să-ți gestionezi emoțiile la interviuri prin ghiduri de carieră – la doar câteva click-uri distanță.
Vara aceasta demontează mitul „fără experiență nu-ți găsești job” și arătă-le celorlalți că se poate!