Recent, Petrom a majorat prețurile carburanților cu 5 bani pe litru atât la benzină, cât și la motorină. La prima vedere, decizia pare greu de înțeles. În perioada respectivă, cotația petrolului Brent nu oferea un argument evident pentru o scumpire, iar cursul de schimb nu exercita presiuni semnificative asupra costurilor de import. În lipsa unor explicații convingătoare, mulți consumatori s-au întrebat firesc: de ce cresc prețurile când principalii indicatori ai pieței nu justifică o astfel de mișcare?
Răspunsul s-ar putea afla tocmai într-o măsură guvernamentală care a fost prezentată drept un instrument de protecție a consumatorilor.
Prin OUG nr. 19/2026, completată ulterior prin OUG nr. 24/2026, Guvernul a instituit o stare de criză pe piața carburanților și a impus plafonarea adaosului comercial la nivelul mediei anului 2025. Măsura a fost prezentată ca un mecanism menit să reducă prețurile la pompă cu aproximativ 5-15 bani pe litru și să împiedice eventualele speculații într-o perioadă de volatilitate internațională.
Problema este că economia funcționează adesea diferit decât intențiile politice. În mod obișnuit, când costul materiei prime scade, concurența ar trebui să împingă prețurile în jos. Companiile care transferă mai rapid reducerea costurilor către consumatori câștigă cotă de piață, iar celelalte sunt obligate să le urmeze. Este mecanismul clasic prin care funcționează piața.
Însă plafonarea adaosului comercial poate schimba subtil regulile jocului. Atunci când statul stabilește că adaosul maxim permis este cel practicat în medie în anul precedent, acel plafon încetează să mai fie doar o limită superioară. El poate deveni o referință de piață, o țintă spre care operatorii economici tind în mod natural. Orice marjă neutilizată reprezintă profit pierdut, iar orice companie listată la bursă are obligația față de acționari să maximizeze profitul în limitele legii.
Astfel apare un paradox. Dacă prețul petrolului crește, plafonul poate limita extinderea marjelor și poate proteja consumatorii. Dar dacă prețul petrolului scade, companiile nu sunt obligate să transfere integral această reducere către clientul final. Dimpotrivă, ele pot avea interesul să mențină prețurile suficient de ridicate pentru a conserva adaosul comercial permis de reglementare.
Cu alte cuvinte, ceea ce a fost conceput ca un plafon poate deveni un prag de referință. Este un fenomen cunoscut în teoria economică și observat în numeroase piețe reglementate, efect de „focalizare” a prețurilor în jurul plafonului ( a se vedea piața gazelor). În loc să stimuleze concurența, plafonul ajunge să ofere tuturor participanților o indicație clară asupra nivelului considerat acceptabil.
În cazul României, efectul poate fi amplificat de structura pieței carburanților. Aceasta este dominată de câțiva jucători mari, cu poziții solide și comportamente comerciale relativ predictibile. Într-o astfel de piață, o limită administrativă poate avea efecte diferite față de cele întâlnite într-un sector puternic concurențial.
Desigur, trebuie făcută o precizare esențială. Nu există în prezent dovezi publice că majorarea de 5 bani operată de OMV Petrom în 23 iunie 2026 a fost determinată direct de mecanismul plafonării adaosului comercial. Pentru o asemenea concluzie ar fi necesare date detaliate privind marjele realizate în 2025, costurile efective din iunie 2026 și modul concret de calcul utilizat de companie.
Totuși, din punct de vedere economic, ipoteza este plauzibilă. Ea explică un fenomen care altfel pare dificil de justificat, creșterea prețurilor într-un context în care nici cotația petrolului și nici cursul valutar nu indicau o presiune imediată asupra costurilor.
Iar aici apare adevărata lecție a acestui episod. Intervențiile statului în formarea prețurilor sunt adesea prezentate ca soluții simple la probleme complexe. În realitate, ele produc efecte secundare care deși sunt întotdeauna anticipate de experți, nu sunt nicodată acceptate de decidenți. O măsură concepută pentru a limita profiturile excesive poate ajunge să reducă presiunea concurențială. O reglementare menită să ieftinească produsele poate încetini chiar procesul de ieftinire.
De aceea, succesul unei politici publice nu trebuie judecat după intențiile sale, ci după rezultatele pe care le produce în practică.
Iar dacă plafonarea adaosului comercial a contribuit, chiar și indirect, la menținerea unor prețuri mai ridicate decât cele care ar fi rezultat din concurența liberă, atunci avem în față încă un exemplu al unei realități economice incomode, măsurile administrative pot face bine pe termen scurt, dar costurile ascunse ajung întotdeauna să fie suportate tocmai de consumatorii pe care urmăresc să îi protejeze.
Dumitru Chisalita
Presedinte AEI
