De fiecare dată când temperaturile urcă, consumul crește, aparatele de aer condiționat funcționează la capacitate maximă, iar prețurile energiei electrice explodează. Este o explicație comodă, dar incompletă. Valul de căldură nu este cauza problemei, ci doar testul care arată cât de vulnerabil a devenit sistemul energetic din România.
Pentru un apartament de 2 camere, creșterea facturii poate fi estimată destul de bine.
Să presupunem:
- un apartament de 50-60 mp;
- un aparat de aer condiționat de 9.000-12.000 BTU;
- un preț final al energiei (energie, rețea, taxe) de aproximativ 1,4-1,7 lei/kWh
Consumul unui aparat modern este, în medie, între 0,6 și 1,2 kWh pe oră, în funcție de temperatura aerului, temperatura setata de racire și de izolația locuinței.
Rezultă următoarele costuri suplimentare:
| Utilizare AC | Consum suplimentar | Cost/zi | Cost pentru 10 zile |
| 4 ore/zi | 3-4 kWh | 5-7 lei | 50-70 lei |
| 8 ore/zi | 6-8 kWh | 10-14 lei | 100-140 lei |
| 12 ore/zi | 9-12 kWh | 15-20 lei | 150-200 lei |
La acestea se adaugă un consum ușor mai mare al frigiderului și congelatorului, care lucrează mai intens în zilele foarte calde, ceea ce poate însemna încă 5-15 lei pe lună.
Pentru un apartament de două camere ocupat de două persoane:
- într-o lună obișnuită de vară factura poate fi 120-180 lei;
- într-o lună cu un episod de caniculă de 10-15 zile, factura poate ajunge la 220-350 lei, în funcție de cât timp funcționează aerul condiționat.
Creșterea efectivă a consumului produsă de caniculă este, de regulă, între 80 și 120 lei pe lună, iar în locuințele de la ultimul etaj, cu suprafețe vitrate mari, neumbrite, unde aerul condiționat merge aproape continuu poate depăși 180-230 lei.
De remarcat că această majorare este determinată în principal de consumul mai mare al locuinței, nu de variațiile zilnice ale prețului angro. Chiar dacă prețul energiei pe piața pentru ziua următoare crește puternic în zilele caniculare, un client casnic cu contract la preț fix nu vede imediat această volatilitate în factură; efectul direct este consumul suplimentar, iar eventualele creșteri ale preturilor se reflectă doar atunci când furnizorii își actualizează ofertele sau expiră contractele existente.
Top of Form
În timp ce România înregistrează unul dintre cele mai ridicate prețuri ale energiei electrice din regiune, adevărata întrebare nu este de ce consumăm mai mult, ci de ce nu mai putem produce suficient în momentele în care avem cea mai mare nevoie de energie. Când cererea crește, România ajunge să importe volume tot mai mari de electricitate, iar această dependență se vede imediat în prețuri.
Problema este că nici vecinii noștri nu au surplus. Grecia, Bulgaria, Ungaria și alte state din Europa de Sud-Est trec prind același episod de consum ridicat. Ucraina continuă să absoarbă cantități importante de energie din regiune. În aceste condiții, piața nu mai funcționează ca un mecanism de echilibrare, ci ca o competiție pentru o resursă limitată. Cine are nevoie de ultimul megawatt-oră disponibil îl cumpără la cel mai mare preț, iar acel preț ajunge să fie reper pentru întreaga piață.
Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă. Nu importăm energie ieftină în perioade de excedent european. Importăm energie atunci când întreaga regiune este în deficit. Diferența dintre cele două situații înseamnă sute de milioane de euro care pleacă anual din economia românească.
În plus, congestiile din rețelele de transport agravează problema. Chiar dacă în alte zone ale Europei există energie disponibilă la prețuri mai reduse, aceasta nu poate ajunge întotdeauna în sud-estul continentului din cauza limitărilor infrastructurii. Rezultatul este o piață fragmentată, în care România și statele vecine plătesc mult peste media europeană.
Ani la rând, România s-a bazat pe avantajul unui mix energetic diversificat: hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze și cărbune, completate în ultimii ani de energie regenerabilă. Însă diversificarea haotica nu mai este suficientă atunci când capacitățile disponibile în orele de vârf nu acoperă consumul intern. O parte dintre grupurile clasice au fost retrase sau funcționează limitat, hidroenergia depinde de condițiile hidrologice, iar producția din surse regenerabile rămâne dependentă de vreme. Fără suficiente capacități flexibile și fără sisteme de stocare dezvoltate, importurile devin soluția implicită.
Valul de căldură din aceste zile transmite un semnal clar, România nu are doar o problemă de prețuri, ci una de securitate energetică. O economie care depinde de importuri în perioadele de consum maxim este o economie vulnerabilă la orice șoc regional: caniculă, secetă, avarii sau tensiuni geopolitice.
Discuția nu mai trebuie să fie despre cât de ridicate sunt temperaturile, ci despre cât de pregătit este sistemul energetic să facă față acestor situații. Pentru că verile caniculare nu mai reprezintă excepții, ci noua normalitate. Iar dacă nu vor fi accelerate investițiile în noi capacități de producție, în stocare și în rețele, România riscă să transforme importurile dintr-o soluție de echilibrare într-o dependență structurală.
Valul de căldură va trece. Întrebarea este dacă vulnerabilitatea sistemului energetic va trece odată cu el. Din păcate, toate datele arată că nu.
Prof.dr.ing. Dumitru Chisalita
Presedinte AEI
