Acțiunile de informare publică în privința celor mai bune modalități de economisire a energiei sunt esențiale pentru consumatori. De multe ori, acestea nu sunt suficient cunoscute sau înțelese. În contextul nevoii ridicate de informații, România Eficientă își continuă misiunea de educare pe care și-a asumat-o încă de la debutul programului în privința eficienței energetice și a economiilor de energie în clădiri. Prin seria video „Doza de energie”, vă prezentăm sfaturi simple și ușor de aplicat, care necesită cheltuieli reduse sau chiar zero și nu implică pierderea confortului. Mai mult decât atât, aplicate pe termen mediu și lung, acestea ar putea conduce la schimbarea obiceiurilor de consum și la un control mai bun al facturilor la energie.
Fiecare casă este unică, iar consumul de energie și valoarea facturilor depind de tipul de casă în care locuiți, de aparatele și sistemele pe care le aveți și de modul în care le utilizați. Pentru a obține cele mai mari economii, trebuie să știți întâi cum se consumă energia în locuință. Urmăriți acest episod din „Doza de energie” și veți afla cum! Fiecare KWh economisit contează pentru bugetul casei, dar și pentru mediu, deci pentru generațiile viitoare.
Iată, mai departe, cum puteți plăti mai puțin pentru încălzire, fără să cheltuiți niciun leu pentru acest lucru. Va trebui să faceți, însă, mici gesturi zi de zi. Descoperiți-le din acest scurt material video!
Cine vrea să risipească energia și să plătească mai mult decât trebuie pentru încălzirea locuinței? Prin pereții neizolați corespunzător se pot pierde cantități foarte mari de energie, astfel încât, din păcate, veți încălzi mai mult aerul de afară. Dacă nu puteți întreprinde o izolație corespunzătoare a pereților unde sunt montate caloriferele, vă prezentăm o măsură simplă, ieftină și eficientă din punct de vedere al costurilor care să vă ajute să reduceți semnificativ pierderile de energie și să aveți astfel facturi mai mici.
Prin locurile care nu sunt bine etanșeizate, intră aer rece de afară. Iată, mai departe, câteva investiții necostisitoare pe care le puteți face pentru a reduce semnificativ pierderile de căldură prin pardoseală, uși sau ferestre, dacă acestea sunt mai vechi, iar schimbarea lor cu unele performante energetic nu este posibilă acum.
Așa cum arătam într-un episod anterior, dacă facem un top al cheltuielilor cu energia, după încălzirea locuinței, apa caldă se află pe al doilea loc. În următoarea „Doză de energie” vă prezentăm o soluție ieftină și la îndemâna tuturor pentru economisirea apei calde chiar și cu 60%, fără diminuarea confortului.
Așadar, nu trebuie să fiți specialiști în domeniu pentru a consuma inteligent și responsabil energia. Dar e bine să fiți cât mai informați, de aceea vă invităm să urmăriți, mai departe, România Eficientă – atât pe website, cât și pe canalele de social media (Facebook, Instagram , LinkedIn, YouTube) – pentru noi sfaturi!