Germana se numără printre cele mai vorbite zece limbi din lume. Germania este cea mai mare piaţă din Europa, precum şi cel mai important partener comercial al României şi unul dintre cei mai însemnaţi investitori din ţară. Peste 100 de milioane de oameni vorbesc germană ca limbă maternă. Germana face parte, alături de engleză şi franceză, din cele mai importante limbi de lucru în Uniunea Europeană. Învăţarea limbii germane nu reprezintă doar o contribuţie la multilingvism, ci promovează şi înţelegerea între români şi germani.

De ce limba germană?

Deși ideea de a învăța limba germană poate părea intimidantă din cauza reputației pe care a dobândit-o de-a lungul timpului, există metode alternative, interactive și de ce nu, distractive, de a ajunge la înțelegerea acesteia.

Avantajele pe care limba germană le oferă pentru adulți și pentru copii sunt multiple și diferite. Pentru adulți, cunoașterea limbii germane aduce multe beneficii pe plan profesional. Pe de-o parte, există tot mai multe companii germane care își externalizează o parte din servicii în România și caută angajați care au cunoștințe de limba germană. Pe de altă parte, cei care cunosc limba germană la un nivel înalt pot să se angajeze cu ușurință în regiunea D.A.CH. (Germania, Austria, Elveția). Pentru copiii care vorbesc limba germană este deschis accesul la unități de învățământ de calitate. Dacă aceștia știu limba germană vor putea cu ușurință să participe la programe extracurriculare, burse, schimburi de experiență și multe altele.

Unde pot învăța limba germană?

Ei bine, află că Centrul Gutenberg și Centrul Didacto sunt două organizații care se ocupă cu susținerea de cursuri în limba germană pentru participanți de toate varstele, indiferent de nivelul de limbă. Toate aceste programe au un scop comun bine definit: învățarea și predarea limbii germane la standarde europene, în moduri cât mai interactive și non formale.

Centrul Gutenberg

Centrul Gutenberg oferă cursuri de limba germană pentru tineri și adulți și își propune să ajute persoanele care doresc să învețe limba germană, prin metode interactive și potrivite nivelului de limbă. Există două tipuri de cursuri pe care le oferă: clasice și conversaționale. Cursurile clasice se axează pe învățarea limbii germane după cerințele încadrării în standardele lingvistice europene, iar cursurile conversaționale oferă oportunități de comunicare cu un vorbitor nativ de limba germană.

Aceste cursuri vă aduc o serie de avantaje precum costurile mai scăzute, deoarece nu este nevoie să vă deplasați la un sediu pentru a participa, totul vă stă la dispoziție din confortul propriei locuințe. Pentru cei care încă nu sunt siguri dacă educația online li se potrivește, există posibilitatea de a participa la un curs demonstrativ de germană, gratuit.

Centrul Didacto

Centrul Didactoreprezintă inițiativa care oferă cursuri de germană pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, cu un model și mod de învățare creat specific pentru aceștia. La Didacto, experiențele de învățare online se îmbină cu cele offline prin diverse activități educaționale.

Activitățile online constau în cursuri de limba germană, unde se pune accentul și pe partea de gramatică a limbii, și ateliere conversaționale în limba germană, unde scopul final este comunicarea în germană. Predarea acestei limbi pentru copii se face cu ajutorul creativității și a jocurilor de limba germană. Copiii, prin joacă, vor avea posibilitatea de a cunoaște și a înțelege regulile limbii germane. Orele ținute de profesorul nativ sunt bazate pe cântece, jocuri și povești, acest lucru captivând cu ușurință atenția copiilor.

Leave a Reply