Criza energetică nu a fost doar o explozie de prețuri. A fost un test de stat . Un test care arată limpede diferența dintre o țară care își asumă rolul de protector social și una care vehiculează ”protecția” în fața cetățenilor, dar îi lasă să se descurce singuri.
Comparația dintre Germania și România nu este despre gaz sau electricitate. Este despre putere, responsabilitate și cinism politic .
Analiza ia în considerare costul cu gazele, energia electrică și ajutorul pentru clienții vulnerabili și salariul minim pe economie
| euro/an | Apartament 2 camere | ||
| 2022 | 2026 | ||
| Germania | 2020 | 2022 | 2026 |
| Cost cu Gazul | 899 | 1.401 | 1.500 |
| Cost cu Energie Electrica | 383 | 420 | 396 |
| Ponderea costurilor cu energia din Salarul Minim | 7,1% | 7,9% | 7,1% |
| Ajutor clienti vulnerabili | 350 – 600 | 600 -1800 | 600 – 1800 |
| Ponderea maxima a ajutorului pentru clientii vulnerabili din costul energiei | 46% | 98% | 94% |
| Ajutor mediu anual energie pentru perioada de criza raportat la numarul de cetateni (2022-2023) | 0 | 858.5 | 0 |
| Salar minim | 17.952 | 23.040 | 26.688 |
| România | |||
| Cost cu Gazul | 338 | 949 | 856 |
| Cost cu Energie Electrica | 140 | 193 | 354 |
| Ponderea costurilor cu energia din Salarul Minim | 8,3% | 17,8% | 12,6% |
| Ajutor clienti vulnerabili, doar pentru venituri sub 400 euro luar | 130 | 130 | 120-250 |
| Ponderea maxima a ajutorului pentru clientii vulnerabili din costul energiei | 27% | 11% | 20% |
| Ajutor mediu anual energie pentru perioada de criza raportat la numarul de cetateni (2022-2025) | 96.5 | ||
| Salar minim | 5.694 | 6.400 | 9.564 |
Înainte de criză, semnalele au fost ignorate. În 2020, înainte ca războiul și haosul energetic să lovească Europa, România era deja într-o poziție mai proastă decât Germania. Costul cu energia consuma o pondere mai mare din salariul minim al românului decât din cel al germanului.
Diferența? În Germania, statul intervenea deja. Ajutoarele pentru energie existau pentru consumatorii vulnerabili, erau accesibile și reflectau ideea simplă: energia este un bun esențial .
În România, ajutorul pentru vulnerabilitate era o sumă simbolică. Mesajul implicit: descurcați-vă ! Statul nu a citit semnalul de alarmă. Sau l-a citit și l-a ignorat.
În timpul crizei a fost momentul adevărului. În 2022, când prețurile au explodat, Germania a tratat criza ca ceea ce era: o amenințare sistemică. A pompat bani publici, a redus TVA de la 19% la 7%, a acordat ajutoare. Nu din generozitate, ci din rațiune. Pentru că un cetățean care îngheață sau nu poate plăti factura nu este „mai responsabil”, ci mai instabil .
România a ales calea opusă. Factura a explodat, salariul a rămas mic, iar ajutorul pentru consumatorii vulnerabili a rămas microscopic și birocratic în a fi accesat. Energia a ajuns să înghită aproape o cincime din venitul minim.
Pentru milioane de oameni, consumul nu a mai fost o decizie economică, ci una de supraviețuire: mai puțină căldură, mai puțină lumină, mai multă datorie.
Aici se rupe definitiv contractul social. În Germania, criza a fost colectivizată.
În România, a fost individualizată.
După criza energetică a venit normalitatea în Germania, România rămânând cu ideea unei crize permanente, cu o plafonare numai bună de muls.
După 2024, Germania revine aproape la punctul de plecare. Costurile mari rămân, dar salariile cresc suficient astfel încât costurile cu energia să nu mai fie o obsesie zilnică. Statul a absorbit șocul și a lăsat economia și societatea să respire.
În România, „după criză” este o ficțiune. Ponderea energiei rămâne mare, ajutorul pentru consumatorii vulnerabili insuficient, iar vulnerabilitatea devine permanentă și se dorește să fie aplicată tuturor. Nu mai vorbim de un accident istoric, ci de o nouă normalitate a precarității .
În dezbaterea despre criză energetică s-a spus obsesiv că România a fost „mai socială” pentru că a plafonat prețurile, iar Germania „mai dură” pentru că a lăsat piața liberă. Este una dintre cele mai comode și mai false concluzii ale ultimilor ani.
Pentru că realitatea arată exact invers: piața liberă nu a sărăcit consumatorul. Statul slab a făcut-o. Diferența dintre Germania și România nu stă în prețul gazului sau al electricității. Stă în curajul statului de a-și asuma criza și nu doar a mima protecția, folosind cuvinte mari, lăsând în fapt fiecare consumator să se descurce.
Germania a spus adevărul dur, dar a făcut protecţie reală. Germania a lăsat prețurile să spună adevărul. Da, au crescut. Da, șocul a fost vizibil. Dar statul nu s-a prefăcut că problema nu există și nu a încercat să o ascundă sub o capacitate administrativă.
A făcut altceva, mult mai greu, a recunoscut că piața produce șocuri și a decis că nu cetățeanul trebuie să le suporte singur. Cu atât mai puțin statul să profite de acest lucru. Reducerea de TVA, ajutoare directe, salariu minim crescut rapid, intervenție fiscală masivă. Mesajul a fost simplu: piața poate fi dură, dar statul va fi mai puternic decât ea. Rezultatul? Chiar în vârful crizei, energia nu a devenit o traumă zilnică pentru majoritatea populației.
România a prezentat plafonarea ca fiind salvarea românilor, realitatea este alta. România a ales calea aparent protectoare: plafonarea. O decizie populară și ușor de comunicat. Plafonarea nu a fost dublată de venituri mai mari, de ajutoare largi sau de un aparat administrativ capabil să gestioneze criza. Pentru consumatorul român, chiar și cu prețul plafonat, energia a ajuns ”să mănânce” o parte din salariu. Vulnerabilitatea nu a fost excepția, ci regula. Statutul nu a amortizat șocul. L-a amânat și l-a livrat lunar, în rate, pe factură.
Paradoxul care ar trebui să ne rușineze. Germania a lăsat piața mai liberă și a protejat mai bine. România a plafonat piața și a expus mai tare. Asta spune tot ce trebuie să știm despre natura crizei. Nu a fost o criză a prețurilor, ci o criză de stat. Plafonarea fără redistribuire nu este politică socială. Este politică de marketing.
Cine a plătit, de fapt? În Germania, criza a fost plătită din buget, prin solidaritate și decizie politică. În România, criza a fost plătită de oamenii săraci.
Dumitru Chisăliță
Președinte AEI
