Problema reală este că România nu a înțeles — sau nu a vrut să înțeleagă — cum se face o tranziție energetică. A construit capacități de producție în locurile în care investitorii au găsit terenuri, autorizații și racordări convenabile, nu neapărat acolo unde energia putea fi consumată sau transportată în siguranță. A finanțat fiecare MW instalat, dar nu a cerut ca energia să fie disponibilă atunci când sistemul avea nevoie de ea.
Energia regenerabilă nu este cauza situației critice în care a ajuns Sistemul Electroenergetic Național. Panourile fotovoltaice și turbinele eoliene nu au destabilizat singure sistemul și nici nu trebuie transformate în țapi ispășitori.
Statul a urmărit:
- absorbția rapidă a fondurilor europene;
- numărul de panouri montate;
- valoarea contractelor semnate;
- capacitatea instalată anunțată în conferințe;
- satisfacerea investitorilor grăbiți să valorifice schemele de sprijin;
- alimentarea unui lanț de furnizori, instalatori și intermediari conectați la programele publice.
Nu a urmărit cu aceeași determinare:
- armonizarea dintre producție, rețea și consum;
- localizarea rațională a noilor capacități;
- stocarea energiei;
- păstrarea capacităților de rezervă;
- dezvoltarea rețelelor înaintea racordărilor;
- comportamentul agregat al sutelor de mii de prosumatori;
- funcționarea SEN în fiecare oră, nu doar bilanțul anual.
Am eliminat cărbunele înainte de a construi un sistem energetic capabil să funcționeze fără el
Dezastrul energetic al României nu poate fi pus exclusiv pe seama eliminării cărbunelui. Trebuie recunoscut că acest sector acumulase probleme tehnice și economice grave: centrale îmbătrânite, randamente scăzute, costuri mari de exploatare, investiții amânate și cheltuieli tot mai apăsătoare cu certificatele de CO₂. Menținerea integrală în funcțiune a vechiului parc pe cărbune ar fi putut majora, orientativ, prețul final al energiei electrice cu aproximativ 10–20%, în funcție de producția realizată și de prețul certificatelor de emisii. Numai costul CO₂ poate adăuga circa 60–100 euro/MWh la energia produsă din lignit. Prin urmare, păstrarea neschimbată a întregului sector nu era nici sustenabilă economic, nici suportabilă pentru consumatori.
Dar nici închiderea centralelor la întâmplare, înainte de construirea unor capacități ferme care să le înlocuiască, nu putea reprezenta o soluție. Greșeala nu a fost decizia de a reduce treptat rolul cărbunelui, ci modul în care această retragere a fost făcută, fără centrale noi pe gaze pregătite la timp, fără suficientă stocare, fără întărirea rețelelor și fără o corelare reală între producție, consum și capacitățile de import.
România nu trebuia să aleagă între păstrarea cu orice preț a tuturor centralelor pe cărbune și demolarea lor grăbită. Soluția rațională era o retragere etapizată, închiderea grupurilor complet necompetitive, modernizarea temporară a celor încă necesare sistemului și păstrarea unei rezerve strategice până la apariția capacităților reale de înlocuire.
Adevăratul dezastru nu este că România a renunțat la cărbune, ci că a renunțat la capacități sigure înainte de a avea cu ce să le înlocuiască. Am închis după calendarul politic, dar am construit după hazard.
Nu regenerabilele au provocat dezastrul în energie, ci iluzia că un MW volatil este egal cu un MW care produce la comandă
România nu a greșit construind capacități eoliene și fotovoltaice. Greșeala fundamentală a fost să pună semnul egal între megawații securitari — produși controlabil din cărbune și gaze — și megawații regenerabili, dependenți de soare și vânt. Am tratat la fel energia disponibilă ziua și energia necesară noaptea, puterea instalată și puterea efectiv garantată.
În analiza economică am comparat mere cu pere: costul aparent redus al energiei regenerabile cu costul complet al centralelor clasice, fără să includem suficient costurile stocării, echilibrării, rezervelor, întăririi rețelelor și capacităților de backup. Ne-am îmbătat cu promisiunea că energia regenerabilă ieftină va rezolva totul, ignorând că un sistem energetic nu trebuie doar să producă ieftin atunci când poate, ci să livreze sigur atunci când consumatorul are nevoie.
Problema nu este că am construit regenerabile, ci că am confundat energia ieftină când există cu energia sigură când este necesară.
Dezastrul energetic nu este întâmplător, politicienii au legiferat ce au vrut „băieții deștepți”, aceștia au încasat, iar românii au plătit
Dezastrul energetic nu este doar rezultatul unor greșeli tehnice, ci al unor politici construite prea adesea în jurul intereselor celor care au urmărit îmbogățirea rapidă, nu siguranța sistemului. Sub influența „băieților deștepți” din energie, politicienii au promovat legi și programe care au încurajat vânzarea de echipamente, construirea oricărei capacități profitabile și dezvoltarea unor afaceri cu venituri mari, constante și riscuri transferate consumatorilor.
Nu s-a construit pornind de la întrebarea „de ce are nevoie sistemul?”, ci de la întrebarea „ce se poate vinde și unde se poate câștiga?”. Au apărut investiții necorelate cu rețelele, consumul, stocarea și capacitățile de echilibrare. Fiecare soluție incompletă a creat o nouă vulnerabilitate, iar fiecare vulnerabilitate a justificat ulterior vânzarea altor echipamente, construirea altor instalații și lansarea altor afaceri.
Astfel, România nu a primit un sistem energetic coerent, ci o succesiune de businessuri profitabile ridicate unele peste greșelile celorlalte. Crizele nu au mai fost excepții, ci combustibilul unui mecanism economic în care erorile de ieri generează contractele, investițiile și profiturile de mâine.
Au construit intenționat prost, a apărut criza, apoi tot ei au venit să ne vândă soluția — tot pe banii consumatorilor – este rețeta de 15 ani în energia românească.
Vechea și noua manipulare din energie, să oprim gazele, hidrocentralele și nuclearul și să construim numai fotovoltaice că merg fără apă
Chiar și în actuala criză energetică este promovată agresiv, inclusiv de cei interesați să vândă în continuare echipamente în România, ideea falsă că trebuie oprite investițiile în centrale pe gaze, hidrocentrale, reactoare nucleare și SMR-uri, pe motiv că acestea folosesc apă, iar viitorul ar trebui construit exclusiv pe fotovoltaice.
Nimic nu poate fi mai periculos. Fotovoltaicele sunt necesare, dar nu pot asigura singure funcționarea unui sistem energetic, nu produc noaptea, au o contribuție redusă în anumite perioade ale iernii și depind de stocare, rețele, capacități de echilibrare și surse controlabile. Niciun megawatt instalat nu devine automat un megawatt disponibil atunci când sistemul are nevoie de el.
România nu trebuie să înlocuiască dependența de combustibili fosili cu dependența exclusivă de vreme, importuri și echipamente. Siguranța, securitatea și prețurile sustenabile pot fi obținute numai printr-un mix echilibrat: regenerabile, hidroenergie, nuclear, gaze, stocare, rețele consolidate și capacități strategice de rezervă.
A prezenta fotovoltaicele drept unica soluție și toate celelalte tehnologii drept obstacole nu este politică energetică, ci promovare comercială deghizată în doctrină. Această abordare este la fel de periculoasă precum practicile vechilor „băieți deștepți”: se schimbă produsul vândut și discursul public, dar sistemul rămâne subordonat interesului comercial.
România nu are nevoie de monopolul unei tehnologii, ci de un sistem capabil să funcționeze în fiecare oră, în orice anotimp și în orice situație de criză, oferind prețuri mici.
Top of Form
Bottom of Form
România este o țară plină de megawați care tremură la fiecare seară fără vânt
România nu are prea multă energie regenerabilă. România are prea puțină organizare, prea puțină flexibilitate și prea puțină răspundere pentru felul în care această energie a fost integrată.
Dezastrul din energie = Cheltuieli ineficiente + ”băieți deștepți” + investiții nearmonizate + pseudo-ecologiști + hidrocentrale blocate + marketing politic în locul soluțiilor tehnico economice + incompetență
| An/perioadă | Acțiune sau inacțiune | Ce s-a întâmplat în realitate | Cine poartă răspunderea | Efectul asupra SEN |
| 1998 | Desființarea RENEL și reorganizarea sectorului | Sistemul energetic integrat începe să fie separat în activități și companii distincte după forme de energie. | Guvernul și ministerul de resort | S-a pierdut treptat centrul unic de planificare tehnică a producției, rețelelor și consumului. |
| 2000 | Divizarea CONEL | Sunt create Transelectrica, Hidroelectrica, Termoelectrica și Electrica. Absurditatea creării de companii după forme de energie. | Guvernul, Ministerul Industriei | Fiecare companie își urmărește propriul bilanț. Nimeni nu mai răspunde efectiv pentru coerența întregului sistem. |
| 2000–2007 | Construcția pieței fără o politică de adecvanță | România liberalizează sectorul, dar nu creează suficiente mecanisme pentru rezervă, flexibilitate, stocare și capacitate fermă. | Guvernele succesive, ANRE, ministerul de resort | Piața remunerează mai ales energia produsă, nu neapărat disponibilitatea în orele critice. |
| 2003–2026 | Tarnița-Lăpuștești rămâne proiect de conferință | România vorbește despre aproximativ 1.000 MW de acumulare prin pompaj, dar nu ia o decizie efectivă de investiție. | Guvernele și ministerele succesive | Sistemul pierde un instrument important pentru mutarea energiei din orele de excedent în orele de deficit. |
| 2007–2008 | Schema pentru regenerabile este proiectată exclusiv în jurul producției | Statul urmărește atragerea rapidă a investițiilor, fără obligații echivalente privind stocarea, capacitatea fermă sau profilul de livrare. | Guvernul, Parlamentul, ANRE | Investitorul este stimulat să instaleze și să injecteze, nu să livreze atunci când sistemul are nevoie. |
| 2008 | Adoptarea Legii nr. 220/2008 | Certificatele verzi fac investițiile eoliene și fotovoltaice foarte atractive. Sprijinul este legat de MWh produs și livrat. | Parlamentul, Guvernul, ANRE | Fiecare MWh injectat aduce venit. Stocarea nu este stimulată, deoarece presupune costuri și pierderi de conversie. |
| 2010–2013 | Primul val regenerabil este dezvoltat rapid și neuniform | Capacitățile sunt amplasate acolo unde existau terenuri, vânt, soare și posibilități rapide de racordare, nu în urma unui plan național sursă–rețea–consum. | Guvernul, ANRE, operatorii de rețea, dezvoltatorii | Apar concentrări mari de producție în Dobrogea și în alte zone cu rețele insuficient pregătite. |
| 2010–2014 | Racordările sunt tratate individual, nu sistemic | Fiecare proiect poate fi justificat separat, însă efectul cumulat al sutelor de proiecte asupra rețelei nu este gestionat suficient de riguros. | ANRE, Transelectrica, distribuitorii, autoritățile de autorizare | Rețeaua este obligată să alerge după investițiile deja aprobate. |
| 2011–2014 | Acces prioritar fără responsabilitate completă pentru profilul livrării | Regenerabilele primesc acces prioritar în condițiile siguranței SEN, dar dezvoltatorilor nu li se cere un produs energetic ferm. | Parlamentul, ANRE | Veniturile sunt privatizate, în timp ce o parte importantă a costurilor de echilibrare este transferată sistemului și consumatorului. |
| 2013–2017 | Statul corectează financiar, nu tehnic | După constatarea riscului de supracompensare, unele certificate sunt amânate. | Guvernul, Parlamentul, ANRE | Se modifică veniturile investitorilor, dar nu se introduce stocare și nu se corectează distribuția geografică a capacităților. |
| 2007–2026 | Amenajări hidroenergetice rămân blocate | Proiecte vechi sunt prinse între documentații neactualizate, obligații de mediu, litigii și tentative legislative de exceptare. | Ministerele Energiei și Mediului, Hidroelectrica, Parlamentul, autoritățile emitente | România pierde producție controlabilă și flexibilitate hidro. Nu doar energie, ci posibilitatea de a regla sistemul. |
| 2015–2026 | Profiturile companiilor de stat sunt extrase prin dividende | Statul solicită frecvent cote foarte mari din profit, în loc să lase capital pentru investiții. | Guvernul, Ministerul Finanțelor, acționarul majoritar | Companiile raportează profit, bugetul încasează bani, dar rețelele și capacitățile noi întârzie. |
| 2016–2026 | Centrala Iernut întârzie ani întregi | Cei 430 MW pe gaze trebuiau să fie disponibili în 2020. | Romgaz, contractanții, conducerile și ministerele succesive | SEN nu dispune de o centrală flexibilă, amplasată în centrul țării, utilă tocmai în vârful de seară. |
| 2019–2023 | Casa Verde este evaluată prin numărul de sisteme montate | Obiectivul politic devine absorbția bugetului și instalarea rapidă a cât mai multor panouri. Stocarea, compatibilitatea viitoare și efectul agregat asupra rețelei rămân secundare. | Ministerul Mediului, AFM, autorii ghidurilor | Se construiește producție distribuită fără mecanismul necesar pentru deplasarea energiei spre seară. |
| 2019–2024 | Invertoarele on-grid clasice domină programul | Au fost montate masiv echipamente optimizate pentru injecția imediată în rețea, nu pentru integrarea ulterioară simplă a bateriilor. | AFM, instalatorii validați, furnizorii; beneficiarii au avut opțiuni limitate | Pentru mulți prosumatori, adăugarea bateriei presupune schimbarea invertorului sau instalarea unui sistem separat, mai scump. |
| 2019–2024 | Fondurile publice sunt tratate ca obiectiv, nu ca instrument | Succesul programelor este măsurat în bani cheltuiți, contracte și beneficiari, nu în autoconsum, reducerea vârfului de seară sau evitarea investițiilor în rețea. | Guvernul, ministerele și autoritățile de management | Se consumă fonduri europene și naționale fără evaluarea completă a rezultatului energetic. |
| 2021–2022 | Compensarea cantitativă transformă rețeaua într-o baterie virtuală gratuită | Prosumatorul injectează la prânz și își compensează ulterior consumul, fără diferențierea valorii orare a energiei. | Guvernul, Parlamentul, ANRE | Se stimulează injecția în intervalele cu producție mare, dar nu autoconsumul sau livrarea în vârful de seară. |
| 2021 | Mintia este închisă înaintea apariției înlocuitorului | Dispare o capacitate termoelectrică importantă fără ca noile capacități flexibile să fie funcționale. | Guvernul, Ministerul Energiei, conducerea producătorului | Scade rezerva de putere controlabilă. |
| 2022 | Se stabilește retragerea cărbunelui | România adoptă calendarul decarbonizării prin OUG 108/2022. Problema nu este obiectivul, ci succesiunea. | Guvernul și Ministerul Energiei | Se programează ieșirea unor capacități înainte ca înlocuitorii pe gaze, stocarea și rețelele să fie finalizate. |
| 2022–2024 | Al doilea val fotovoltaic repetă o parte dintre greșelile primului | Finanțările publice și private urmăresc din nou MW instalați, fără coordonare suficientă între localizare, capacitatea rețelei și consumul zonal. | Ministerele Energiei și Mediului, ANRE, operatorii de rețea | Se accentuează diferența dintre excedentul de la prânz și deficitul de seară. |
| 2023–2024 | Rețeaua este tratată ca infrastructură care se va adapta ulterior | Proiectele de producție primesc prioritate politică, iar întărirea rețelei este programată pentru anii următori. | Guvernul, ANRE, Transelectrica, distribuitorii | Producția apare mai repede decât liniile, transformatoarele, automatizarea și flexibilitatea necesare. |
| 2024 | Parlamentul mută brusc problema asupra prosumatorilor | Se introduce obligația montării bateriilor inclusiv pentru sisteme existente, fără finanțare suficientă și fără analiza compatibilității tehnice. | Parlamentul și inițiatorii amendamentelor | Cetățenilor li se cere să plătească pentru corectarea unei politici publice care îi încurajase anterior să injecteze. |
| Iulie 2024 | Președintele trimite legea la reexaminare | În urma criticilor formulate inclusiv de AEI și de organizațiile prosumatorilor, legea este întoarsă în Parlament. | Președinția corectează caracterul retroactiv; Parlamentul răspunde pentru forma inițială | Este evitată o obligație nedreaptă, dar problema tehnică a stocării rămâne nerezolvată. |
| 2024–2025 | Obligația este eliminată fără o alternativă imediată | Nu sunt introduse rapid tarife dinamice, stimulente pentru injecția de seară, agregare, control inteligent sau finanțare țintită pentru sistemele vechi. | Parlamentul, Guvernul, ANRE, AFM | Problema este amânată, nu rezolvată. |
| 2024–2026 | Statul începe să finanțeze stocarea după ce a finanțat sisteme incompatibile | Noile programe includ baterii, iar în 2026 sunt pregătite fonduri pentru prosumatorii existenți. | Guvernul, Ministerul Mediului, AFM | Statul ajunge să plătească de două ori: întâi panourile și invertoarele on-grid, apoi adaptarea și stocarea. |
| 2025–2026 | Marketingul politic continuă să numere MW | Sunt anunțate capacități mari de producție și stocare fără precizarea duratei, energiei disponibile în MWh, amplasării și serviciilor de sistem. | Ministerele, autoritățile, industria și o parte a presei | Publicul primește impresia falsă că orice MW instalat poate înlocui orice alt MW. |
| Iulie 2026 | Seceta și oprirea unor capacități expun vulnerabilitatea | Hidroproducția scade, Cernavodă funcționează parțial, iar regiunea caută simultan importuri. | Fenomenul natural este declanșatorul; instituțiile sunt responsabile pentru vulnerabilitate | SEN constată că are energie solară multă în anumite ore, dar insuficientă putere controlabilă în celelalte. |
| August 2026 | Declararea Stării de Alertă | Eșecul Politicilor energetice din ultimii ani | Politicienii | Pericolul neasigurării continuității livrării |
Fuga după investitori, să fie mulți, rapizi și fără obligații sistemice
România a confundat atragerea investițiilor cu realizarea unei strategii energetice.
Investitorii au făcut ceea ce le-a permis și i-a încurajat legea: au căutat terenul cel mai ieftin, radiația solară sau potențialul eolian cel mai bun, racordarea accesibilă și recuperarea cea mai rapidă a capitalului. Nu era obligația investitorului să reconstruiască SEN. Era obligația statului să stabilească regulile.
Statul trebuia să spună:
- unde mai poate fi instalată producție fără congestii majore;
- unde este nevoie de consum nou;
- unde stocarea trebuie să fie obligatorie sau stimulată;
- ce parte din puterea aprobată trebuie să fie fermă;
- ce contribuție trebuie să aducă proiectul la reglajul frecvenței și tensiunii;
- cine suportă întărirea rețelei;
- ce se întâmplă când producția simultană depășește consumul și capacitatea de transport.
În schimb, România a tratat aproape fiecare investiție separat. Fiecare proiect putea arăta rezonabil în propriul studiu, în timp ce suma proiectelor devenea dificil de gestionat.
A fost o dezvoltare pe parcele, nu o dezvoltare de sistem.
Goana după absorbția fondurilor, nu după rentabilitatea investițiilor făcute
Fondurile europene și naționale trebuiau să fie un instrument pentru modernizarea sistemului. Prea des, ele au devenit obiectivul în sine.
Indicatorul politic a fost: „Câți bani am atras?”
Indicatorul administrativ: „Câte contracte am semnat?”
Indicatorul electoral: „Câte panouri am montat?”
Indicatorul comercial: „Câte echipamente am vândut?”
Nu soarele și vântul sunt vinovate. Vinovați sunt cei care au construit fără să înțeleagă SEN
În unele programe, arhitectura finanțării a părut concepută mai degrabă pentru rularea rapidă a banilor printr-un cerc de furnizori, instalatori și intermediari decât pentru obținerea celui mai bun rezultat energetic. Chiar dacă nu poate fi presupus automat un interes ilegal, stimulentul instituțional a fost evident: cheltuiește bugetul, raportează absorbția și lasă costurile tehnice pentru etapa următoare.
Așa s-a ajuns ca statul să finanțeze:
- panourile;
- invertoarele on-grid;
- întărirea rețelei afectate de injecția simultană;
- bateriile adăugate ulterior;
- în unele cazuri, înlocuirea sau dublarea invertorului inițial.
Aceasta nu este tranziție eficientă. Este corectarea succesivă, din bani publici, a unor programe publice proiectate incomplet.
Energia regenerabilă nu este vinovată
Un panou fotovoltaic nu decide unde este amplasat. Nu el stabilește condițiile de racordare, schema de finanțare sau obligația de stocare. Nu el închide o centrală pe cărbune și nu întârzie zece ani o centrală pe gaze.
Energia regenerabilă putea și trebuia să fie una dintre marile soluții ale României:
- reduce consumul de combustibili;
- limitează importurile;
- scade costul marginal în orele favorabile;
- permite producția distribuită;
- reduce factura prin autoconsum;
- oferă energie pentru electrificarea economiei;
- poate alimenta stocarea, mobilitatea electrică și producția flexibilă.
Problema este modul în care a fost integrată: rapid, dispersat administrativ, concentrat geografic, fără suficiente rețele, fără stocare, fără consum flexibil și fără înlocuitori finalizați pentru capacitățile controlabile retrase.
Eroarea tehnică pe care marketingul a ascuns-o sau atunci când nu abordezi energia tehnic, ci abordezi marketingul energetic
Un MW fotovoltaic nu este inferior unui MW pe gaz sau hidro. Este însă alt produs energetic.
| Caracteristică | Fotovoltaic fără stocare | Hidro/gaz/nuclear |
| Energie fără combustibil și emisii directe | Da | Nu în toate cazurile |
| Producție după apus | Nu | Da |
| Pornire la cererea dispecerului | Nu | Da, în limitele tehnice |
| Putere fermă | Foarte redusă | Ridicată |
| Cost marginal | Foarte mic | Variabil |
| Dependență de vreme | Ridicată | Redusă sau moderată |
| Contribuție naturală la inerție | Nu | Da, la grupurile sincrone |
| Necesitatea stocării sau a backupului | Ridicată | Mai redusă |
Nu poți scoate din SEN un generator de 500 MW și introduce 500 MW în panouri pretinzând că ai păstrat aceeași siguranță. Ai păstrat puterea nominală înscrisă în documente, dar ai schimbat:
- ora în care energia este disponibilă;
- durata livrării;
- capacitatea de comandă;
- localizarea producției;
- serviciile de sistem;
- necesarul de rețea;
- necesarul de rezervă.
SEN nu are nevoie doar de energie. Are nevoie de energia potrivită, în locul potrivit și în secunda potrivită.
Fără stocare, tranziția energetică rămâne doar o afacere de prânz
O altă eroare a politicii publice este reducerea întregii discuții la baterii litiu-ion. Sistemul are nevoie de tehnologii diferite pentru durate diferite:
| Soluție | Rol principal |
| Baterii la prosumatori | Mutarea energiei de la prânz spre seară, 2–6 ore |
| Baterii industriale | Reglaj rapid, echilibrare și acoperirea vârfului |
| Hidrocentrale cu lac de acumulare | Energie controlabilă pe ore, zile sau săptămâni |
| Centrale cu acumulare prin pompaj | Stocare la scară mare și refacerea rezervelor |
| Consum flexibil industrial | Reducerea rapidă și remunerată a sarcinii |
| Vehicule electrice cu încărcare inteligentă | Mutarea consumului din orele critice |
| Stocare termică | Decuplarea producerii de căldură/frig de consumul instantaneu de electricitate |
| Centrale pe gaz | Nu reprezintă stocare, dar oferă flexibilitate și putere de rezervă |
| Hidrogen | Posibilă stocare sezonieră, dar cu randament total redus |
| Interconexiuni | Ajută la echilibrare, dar nu sunt stocare și nu garantează importul în criză regională |
Întrebarea este dacă a ti auzit pe cineva sa vorbeasca de un astfel de system. Am auzit doar ca trebuie sa cumparam baterii
Sistemul energetic, sacrificat pentru subvenții, dividende și profituri rapide
Orice capacitate nouă trebuia analizată prin trei întrebări simultane:
| Componentă | Întrebarea obligatorie |
| Sursă | Când și cât produce în mod realist? |
| Rețea | Poate transporta energia din acel loc și în acel interval? |
| Consum | Există consum local sau regional care să o preia atunci? |
Dacă una dintre componente lipsește, investiția nu dispare, dar o parte din cost este transferată sistemului:
- prin întărirea rețelei;
- prin congestii;
- prin limitarea producției;
- prin necesarul de rezervă;
- prin exporturi ieftine la prânz;
- prin importuri scumpe seara;
- prin tarife mai mari suportate de consumatori.
Au spart sistemul, au vândut tranziția și au lăsat România dependentă de importuri
România nu a făcut tranziție energetică. A făcut, în prea multe etape, o acumulare de instalații fără construcția simultană a sistemului care să le susțină.
Am plătit certificate verzi pentru a produce indiferent de oră. Am plătit Casa Verde pentru a injecta la prânz. Am lăsat centralele flexibile să se închidă sau să întârzie. Am blocat investițiile hidro între documentații neactualizate, protecția mediului și improvizații legislative. Am scos profitul companiilor de stat sub formă de dividende. Apoi am încercat să obligăm cetățenii să cumpere baterii pentru a repara o problemă creată de stat. Când această obligație nedreaptă a fost întoarsă, nu am pus imediat în loc un mecanism corect.
Acum descoperim realitatea pe care fizica nu a încetat niciodată să ne-o spună: nu poți opri un reactor nuclear, un grup hidro sau o centrală pe gaz și să pui în loc aceeași putere în panouri, deoarece panourile produc când există soare, nu când SEN are nevoie de energie.
Criza actuală nu este eșecul energiei regenerabile. Este eșecul celor care au transformat tranziția energetică într-o cursă după subvenții, MW instalați și comunicate triumfaliste, fără să construiască stocarea, rețeaua și capacitatea controlabilă necesare funcționării sistemului.
Dumitru Chisalita
Președinte AEI
