București, 27 ianuarie 2021. Reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene au dat undă verde, în decembrie, aplicării provizorii, de la 1 ianuarie, a acordului post-Brexit încheiat între Bruxelles şi Londra, în aşteptarea aprobării documentului de către Parlamentul European.
Acordul presupune că, începând cu ora 23:00 GMT din ziua de 31 decembrie, când Regatul Unit a părăsit piaţa unică europeană şi uniunea vamală, nu vor fi impuse tarife asupra circulaţiei mărfurilor originare din UE sau Regatul Unit.
Tratatul recunoaşte explicit că investiţiile şi comerţul au nevoie de condiţii pentru “o concurenţă deschisă şi corectă”. În ceea ce priveşte serviciile financiare, cele două părţi se angajează “să stabilească un climat favorabil pentru dezvoltarea comerţului şi investiţiilor”.
Textul include multe anexe detaliate pe teme precum pescuitul, comerţul cu vin, medicamente, produse chimice etc.
Financial Intelligence, în parteneriat cu societățile Cuculis & Asociații și Forest & Co. Solicitors, organizează mâine, 28 ianuarie, de la ora 11:00, evenimentul ”Brexit Conference: Impactul Brexit-ului asupra afacerilor din România”.
Evenimentul se va desfășura online și va fi transmis LIVE pe site-ul www.financialintelligence.ro, pe pagina de Facebook Financial Intelligence, precum și pe canalul de YouTube Facebook Financial Intelligence.
Mihaela Pădure, Solicitor/Director, Forest & Co. Solicitors: ”În cadrul conferinței vom face referire în mod special la impactul generat de Brexit din punct de vedere legal asupra afacerilor din România care implică Marea Britanie sau invers. Ne adresăm totodată și persoanelor fizice care fac parte sau intenționează sa facă parte din comunitatea românească în UK, explicând cum noile reglementări legale îi afectează în mod direct în funcție de categoria din care fac parte (studenți, persoane fizice autorizate, angajați, etc).”
Participanții vor putea transmite întrebări speakerilor, LIVE, în comentarii la video, prin intermediul paginii de Facebook Financial Intelligence.
În cadrul evenimentului se vor dezbate cele mai importante subiecte de actualitate despre impactul Brexit-ului asupra afacerilor din România:
- Cum afectează Brexit ul afacerile din Romania/UK sau și UK?
- Cum va fi cooperarea interbancară între instituțiile centrale românești și cele care nu mai fac parte din UE?
- Ce se întâmplă cu împrumuturile luate de la instituțiile financiare din Marea Britanie?
- Recuperarea creanțelor transfrontaliere
- Ce se întâmplă cu ajutoarele acordate de Marea Britanie pentru PFA?
- Importuri și exporturi în și din Marea Britanie
- Noi reglementari privind regimul vamal, transportul de mărfuri și efectele activității de import-export
- Infracțiuni în afaceri, delapidare, evaziune fiscală
- Accesul tinerilor români la sistemul educațional din Marea Britanie
Speakerii evenimentului sunt: Iuliu WINKLER, Europarlamentar (UDMR, PPE), prim-vicepreședinte al SME Europe; Laura NASTA, Ministru consilier în cadrul Biroului de Promovare Economică Londra, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; Florian NEAGU, Director adjunct, Direcția Stabilitate Financiară, BNR; Neil McGREGOR, Președinte CA, Camera de Comerț Româno Britanică; Marcel Simion MUTESCU, Director general, Direcția generală a vamilor, ANAF; Adriean PÂRLOG, Prof. Univ. și General în rezervă, Președinte ICSS; Horia GRIGORESCU, Director General provizoriu, Poșta Română; Adrian CUCULIS, Fondator și Avocat Coordonator Cuculis și Asociații; Mihaela PĂDURE, Solicitor/Director, Forest & Co. Solicitors și Cătălin Constantin HARNAGEA, Director General, Agenția de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare – RoAid.
Evenimentul va fi moderat de Adina ARDELEANU, Membru Fondator al platformei de știri economice Financial Intelligence.
Parteneri instituționali: Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC) și ICSS. Parteneri media: In Capital Productions, Agerpres, România Durabilă, Club Economic, Economistul, NewMoney, The Diplomat, BiziLive TV, FinZoom.ro, Boof Media.