Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a invitat specialiști de top din piața financiară din România pentru a discuta evoluțiile piețelor financiare și perspectiva revenirii din criză. Primele concluzii ale evenimentului lunar “Pulsul piețelor financiare” cu reprezentanții Băncii Naționale a României, BCR Pensii, BRD, BRD Asset Management și WOOD&Company sunt că revenirea piețelor din aprilie a fost mai rapidă față de alte situații de criză. Incertitudinea rămâne cuvântul cheie și perspectiva revenirii pe termen lung depinde de măsurile de redresare economică.
Cristian Popa, CFA, Membru CA BNR
“Trebuie să avem grijă mare când vorbim de rating-ul suveran al României. Agențiile de rating vor să arătăm disciplină, să fim ponderați. Prin urmare este necesar să surprindem pozitiv ca să nu fim retrogradați. Bugetul țării are o problemă structurală. România a plătit anul trecut 1,2% din PIB dobânzi, restul a fost deficit primar, anul acesta va fi semnificativ mai mare. Spațiul fiscal era deja foarte redus înainte de pandemie din cauza politicilor prociclice, însă statul nu se poate împrumuta fără limită. Datoria publică va crește vertiginos anul acesta și anul următor. Cel mai probabil va depăși 50% din PIB în anii următori, acum venind de la 35%. Nu este o cifră foarte ridicată, însă în contextul bugetar actual nu este nici puțin. Este, însă, un moment bun pentru reforma statului.”
Mihai Purcărea, CFA, CEO BRD Asset Management
“Este vital ca statul să susțină economia și ca accesul la finanțare în aceste condiții să rămână cât mai ieftin. România mai are o problemă financiară. Pentru obligațiunile de stat în euro nu există un cumpărător de ultimă instanță, așa cum este Banca Națională a României pentru obligațiunile în lei. Motiv pentru care obligațiunile noastre se tranzactionează semnificativ mai scump față de cele ale Italiei sau altor țări din regiune. Acest lucru va fi o adevarată problemă pentru finanțarea la costuri rezonabile a deficitului bugetar, mai ales când statul are nevoi importante de finanțare, cum este acest an.”
Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR
“Am văzut până în prezent revizuirea perspectivei de rating pentru România de la toate cele 3 agenții, de la stabilă la negativă. Agențiile de rating și investitorii sunt cu ochii pe țara noastră și pe măsurile luate de Guvern în a gestiona scăderea PIB, scăderea veniturilor și creșterea cheltuielilor bugetare. Reforma pensiilor și o politică fiscală care să stabilizeze deficitul bugetar ne pot salva de la reducerea rating-ului de țară.”
Ștefan Lungu, CFA, Analist Wood&Co
“Cele trei mari agenții se uită la România atent, cu probabilitate de a reduce rating-ul, ceea ce ar însemna că o parte din investitori nu vor mai putea investi în datorii suverane românești. Totul va depinde de planurile fiscale de viitor, nu neapărat de ce se întâmplă anul acesta. Dacă vor crește cheltuielile care nu pot fi ajustate foarte ușor – de pensii și salarii, atunci am putea să vedem o decizie negativă din partea agențiilor de rating”
***
Despre Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR):
ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri,profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Idea Bank, BRK Financial Group și Banca Transilvania, s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting, Envisia ca Membru Afiliat.