BusinessMark invită directorii financiari, consultanții fiscali, directorii economici, analiștii financiari, directorii contabili și auditorii la noua ediție Tax & Finance Forum” ce va avea loc pe 1 noiembrie 2022 la Cluj-Napoca.

Evenimentul se va desfășura atât în format fizic, la Grand Hotel Italia, cât și virtual, și este adresat atât companiilor din mediul privat, cât și celor din sectorul public. În cadrul sesiunilor de prezentări și panelului „CFO Roundtable”, vom aborda cele mai importante aspecte și noutăți legislative cu impact fiscal, principalele provocări pentru contribuabilii români și soluții de adaptare la noile prevederi.

Vom prezenta și analiza, alături de experți din cele importante companii: tendințe legislative și fiscale la nivel internațional, noutăți privind politicile fiscale în Uniunea Europeană post-pandemie, strategia fiscală a României si armonizarea legislației românești cu cea globală, reforma fiscală în contextul Planului National de Redresare și Reziliență, aspecte privind taxarea în economia digitală, principalele modificări și reglementări ale Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală, cele mai importante noutăți fiscale, la ce să ne așteptăm din 2023, aspecte privind digitalizarea administrației fiscale din România – SAF-T, e-factura și RO e-transport, prețurile de transfer  la nivel internațional și local.

Totodată, vorbim despre inspecția fiscală a dosarului de prețuri de transfer; exemple și bune practici, TVA, modificări privind impozitul pe profit, perspective și tendințe în inspecțiile fiscale, noutăți privind impozitele și taxele locale, noutăți legislative în domeniul contabilității și raportării financiare internaționale.

Vor fi alături de noi în calitate de speakeri:

  • Raluca Popa, Partener, Departamentul Impozite directe, EY România
  • Ioana Birta, CFO, TeraPlast Group
  • Alcora Coman, Director Economic, Emerson
  • Ciprian Stoian, Regional Tax (CE) and Transfer Pricing Manager, Endava
  • Cristina Săulescu, Partener, Cabot Transfer Pricing
  • Mariana Boiciuc, Senior Partner, CITR
  • Andreea Florian, Senior Tax Manager, Deloitte Romania

Cea de-a doua parte a conferinței va fi dedicată panelului „CFO Roundtable”, în cadrul căruia vom discuta despre rolul directorilor financiari în creșterea gradului de adaptare a soluțiilor digitale și evoluția acestui rol. Vom discuta și despre care este rolul CFO-ului la nivel de asigurarea business continuity în vremuri de schimbare și care sunt riscurile strategice pe care trebuie să le avem în vedere în perioada următoare, dar și despre management financiar strategic, ca rol de catalizator pentru creșterea performanței organizației.

Punem la dispoziție trei tipuri de bilete: in person, online și on demand. Mai multe detalii despre agendă și tematică aici sau la adresa office@business-mark.ro. Participarea la eveniment echivalează cu 5 ore de pregătire profesională pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali.

Un proiect: BusinessMark

Parteneri: EY România, Cabot Transfer Pricing

Eveniment susținut de: CCF, BEROCC

Suport tehnic asigurat de: SCS

Parteneri media:  spotmedia.ro, Financial Market, Contzilla, Juridice.ro, 1asig.ro, Curierul Fiscal, Debizz, MATEK, Jurnalul de Afaceri, administratie.ro, Global Manager, EventsOnline.ro, Revista Piața, Transilvania Business, Top Business News, Business Voice, spatiulconstruit.ro, Digital Business, Ziarul 21, PRwave, Antreprenor în România, Club Economic, România Durabilă, Economistul, AngajatorulMeu.ro, Arad24.net, Express de Banat, Bănățeanul, Ziarul Clujean, All About Jobs

***

Despre BusinessMark:

Events designed to make an impression

Începând cu 2013, BusinessMark a organizat 259 evenimente „concept propriu”, 121 proiecte de event management, 69 de evenimente online. Am avut alături de noi 4.020 speakeri și 61.000 de participanți, în opt orașe din România.

Ne dorim să ne punem „amprenta” în viețile profesionale ale participanților, să producem un impact concret.  Ne propunem să creăm contexte pentru schimb de experiență și creare de idei, contexte pentru dezvoltare, pentru a fi inspirat și a găsi partenerii potriviți.

Dincolo de evenimentele „concept propriu”, organizăm evenimente construite pentru partenerii noștri, evenimente gândite împreună cu aceștia și adaptate obiectivelor lor. Dacă ești în căutarea unei echipe profesioniste care să organizeze evenimente B2B, suntem alături de tine, pas cu pas. Poți conta pe experiența noastră în consultanță, suport în crearea și implementarea conceptului de eveniment, în managementul evenimentului de la creație, logistică, producție și până la optimizarea eficientă a bugetului.

Leave a Reply