București, 24 februarie 2021 – Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), împreună cu un grup de lucru format din avocați, consultanți și reprezentanți ai companiilor listate, anunță lansarea unui Ghid, set de recomandări de bune practici, pentru implementarea politicii de remunerare care poate fi descărcat aici. Venim în întâmpinarea companiilor listate pentru definirea celor mai importante elemente care să fie incluse într-o Politică de Remunerare clară, în conformitate cu Legea Emitenților și așteptările investitorilor. Totodată, ghidul poate fi folosit și de către companiile care nu sunt listate ca model de bune practici.

Politica de Remunerare ar trebui să includă într-o manieră clară și ușor de înțeles principiile care stau la baza remunerării Conducătorilor, totalitatea elementelor de remunerare la care Conducătorii sunt îndreptățiți, precum și justificarea acordării acestor remunerații în raport cu obiectivele pe termen lung ale Societății. Toate aceste elemente au fost abordate în ghidul de implementare care oferă recomandări și direcții, inclusiv privind procesul decizional.

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:

Daniela Serban Presedinte ARIR - romania durabila

“Prin acest demers, oferim un instrument inovator, util pentru companii, cu scopul formării unei practici de transparență unitare și armonizării tipurilor de informații puse la dispoziția publicului, investitorilor. Guvernanța corporativă este elementul esențial urmărit de aproape de investitori, politica de remunerare fiind un punct crucial. Apreciem efortul extins al grupului de lucru care a reunit cei mai buni experți din piața de capital, în avantajul companiilor listate.”

Ghidul de implementare oferă o îndrumare echilibrată și flexibilă, care recunoaște și respectă diversitatea sistemelor de guvernanță corporativă, strategiile unice de afaceri ale societăților și abordările în privința remunerării. Fiecare companie listată este încurajată să utilizeze aceste ghid în funcție de nevoile și de principiile sale. Acest ghid nu include recomandări privind structurarea sau elaborarea pachetelor de remunerare.

Documentul a fost elaborat de către un grup de lucru format din peste 15 specialiști din piață: avocați (Diana Ispas, Partener, Bondoc & Asociații; Vasile Soltan, Junior Associate, Bondoc & Asociații; Günay Duagi, Senior Managing Associate, KPMG Legal – Toncescu și Asociatii SPARL; Raul Andrei Dimitriu, Senior Associate, KPMG Legal – Toncescu și Asociatii SPARL; Narcisa Oprea, Partener, Schoenherr și Asociații; Silviu Lazăr, Attorney at Law, Schoenherr și Asociații), consultanți (Elena Doagă, Tax Manager, KPMG Romania, Manuela Pănescu, Sustainalytics), reprezentanți ai companiilor listate (Echipa ALRO coordonată de Ana-Maria Imbrea, Director Departament Relații Investitori și Relații Corporative; Ioan Șumandea, Consilier Juridic Expert Guvernanță Corporativă, Banca Transilvania; Ștefania Drăghici, Consultant Management, Departament Managementul Performanței și Recrutare, Electrica; Echipa OMV Petrom coordonată de Ana-Maria Ralea, Manager departament Legal Corporate).

ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, Biofarm și MedLife ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Intercapital Invest, eVote și  Mazars au devenit Membri Afiliați.

Leave a Reply