Emisiunea Noua Economie. Evaziunea câștigă, statul mimează lupta. Soluțiile există. Voința unde e?

Invitații acestei ediții sunt Dan Manolescu, Președinte, Camera Consultanților Fiscali și Gabriel Biriș, Avocat, Cofondator The Tax Institute. Realizatorul și moderatorul emisiunii este Adrian Măniuțiu, jurnalist și antreprenor.

DAN MANOLESCU

„Practic, începând cu luna viitoare, toată lumea, lună de lună, toată această țară, toți agenții economici din această țară trebuie să raporteze lunar la ANAF toată contabilitatea. Acel SAF-T este o poză la nivel de pixel a contabilității fiecăruia. Deci ANAF-ul știe tot, ANAF-ul știe, la nivel de business to business, cum se emit facturi, la nivel de business to consumer, cum se emit bonuri fiscale, la nivel fizic, cum se mișcă marfa prin E-Transport și la nivel de contabilitate are o poză completă a întregii realități a României prin acele date. Deci ANAF-ul știe tot. Cu toate astea, nu știm unde e evaziunea. Ceva nu are sens.”

GABRIEL BIRIȘ

„În B2B, când amândouă companiile sunt plătitoare de TVA, TVA-ul circulă de la cumpărător la vânzător, la buget și înapoi la cumpărător. Deci ai doar cash-flow-ul. Adică ai o conductă pe care circulă tot timpul foarte mulți bani. Și la conducta asta, evident, unii au dat cep și fură. Taxarea inversă ce ar face? Ar pune un robinet la capătul conductei și ar elimina cash-flow-ul. Ar circula doar înregistrările contabile, iar o companie care plătește TVA, dar nu are drept de deducere, îl plătește direct la buget.”

Suntem într-un punct critic: presiuni sociale, stagnare economică, conflict în apropiere și deficit record. Care este ordinea corectă a măsurilor fiscale în 2025? Se poate reforma colectarea fără reformarea aparatului public? Ce este taxarea inversă la TVA? Sunt doar câteva dintre întrebările la care răspund invitații acestei ediții a emisiunii Noua Economie.

Emisiunea Noua Economie cuprinde o serie de dialoguri pe temele momentului. Vă invităm să le urmăriți aici:

Leave a Reply