Industria de petrol și gaze naturale se confruntă poate cu cel mai dificil context din ultimii 100 de ani. Pe fondul unei scăderi abrupte atât a prețului hidrocarburilor, cât și a cererii, companiile se apără reducând substanțial investițiile. Economia are însă nevoie de investiții pentru a supraviețui, iar statul, mai mult ca oricând, trebuie să intervină corectând cadrul legislativ care a blocat până acum demararea producției de hidrocarburi din Marea Neagră, cel mai mare proiect privat de investiții din ultimii 30 de ani. Pentru că dacă nu se fac aceste investiții, pierdem toți – și investitori, și consumatori, și bugetul de stat. Pierdem toți ca țară.
Aceasta este una dintre concluziile primei dezbateri care a avut loc în cadrul proiectului NOUA ECONOMIE, un demers inițiat de România Durabilă și EM360 care invită la construcție, acțiune și vitalitate, lucruri de care avem mare nevoie într-o perioadă ca cea de acum.
Alături de moderatorii Daniel Apostol, jurnalist economic, fondator România Durabilă, Director de relații externe FPPG, și Adrian Măniuțiu, jurnalist și antreprenor EM360 Studio, invitații la webinarul „Petrolul în Noua Economie‘’ au discutat despre cât de afectat este sectorul de petrol și gaze naturale în această perioadă, dar și cum poate contribui, alături de alte sectoare, la relansarea economiei post-COVID.
Iată, pe scurt, unele dintre cele mai importante aspecte discutate:
Niculae Havrileț, Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri: Cu cât trecem mai repede de la producția de electricitate pe cărbune la cea pe bază de gaze naturale, cu atât va fi mai bine pentru economia românească. Prețul gazelor naturale a ajuns acum la nivelul celor din 2012, iar pentru a lăsa și consumatorii casnici să beneficieze de ieftinirile de pe piețele angro, Guvernul ia în calcul liberalizarea prețurilor de la 1 iulie atât la gaze naturale, cât și la electricitate.
Adrian Badea, vicepreședinte Federația Patronală de Petrol și Gaze: Industria de petrol și gaze naturale poate fi un motor pentru relansarea economiei, însă e nevoie de măsuri legislative care să corecteze cadrul de reglementare, să îl aducă la normalitate, ca sa poată fi realizate aceste investiții ce aduc beneficii pe toate planurile: locuri de muncă, venituri la buget, dezvoltare industrială.
Răzvan Nicolescu, Energy & Resources Industry Leader, Deloitte Central Europe: Din nefericire, în legătură cu aceste proiecte offshore s-a creat impresia că, dacă se adoptă ceva, câștigă companiile și pierde statul. Din păcate, trăim într-o societate în care deciziile se iau pe impresii, nu pe realități. Realitatea este că pierde și statul, și investitorii și consumatorii pierd în momentul de față. Pierdem toți ca țară.
Radu Dudău, Co-fondator și Director General Energy Policy Group: Ține de autorități să ia măsuri care să faciliteze revenirea economiei post-COVID, prin corectarea acelor elemente neatractive ce nu permit investitorilor să ia o decizie finală de investiții.
Corneliu Bodea, Președinte Centrului Român al Energiei: Criza economică generată de COVID-19 ar putea duce la o încetinire a planurilor ambițioase prevăzute de Green Deal. România ar trebui să joace inteligent această carte și să utilizeze gazele naturale drept combustibil de tranziție spre o economie care probabil va fi mai verde ceva mai târziu decât era inițial planificat.
Mihaela Toader, Șef Departament Fonduri Europene, Romgaz: Strategia Romgaz este să își diversifice activitatea, prin procesarea gazelor naturale și transformarea lor în produse finite. Lucrările la noua centrală pe gaze naturale de la Mintia ar putea demara chiar de la începutul anului viitor.
Radu Dudău, Co-fondator și Director General Energy Policy Group: Investițiile mari în eficiență energetică pot reprezenta o șansă enormă pentru România: reduc emisiile de gaze cu efect de seră, cresc calitatea locuirii în clădiri și permit direcționarea sprijinului către consumatorii vulnerabili, dar aduc și avantaje de securitate energetică. În plus, eficiența energetică are un potențial enorm de a crea joburi.
Cele mai importante declarații din cadrul webinar-ului “Petrolul în Noua Economie”.