București, 11 iunie 2020 – Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), singura asociație profesională din România dedicată celor mai bune practici în relația cu investitorii, anunță noua componență a Consiliul Director ARIR, ca urmare a votului membrilor fondatori și asociați.
Daniela Șerban a fost reconfirmată Președinte ARIR de către Adunarea Generală și va continua să coordoneze activitatea Asociației. Din Consiliul Director vor face parte 3 membri noi: Ana-Maria Imbrea, ALRO – Vicepreședinte ARIR; Alexandra Ţițan, Electrica; Ioan Șumandea, Banca Transilvania – Vicepreședinte ARIR. Au fost reconfirmați Adrian Tănase, Bursa de Valori București; Tony Romani și Valentina Dinu, Nuclearelectrica. Mandatele Consiliului Director sunt pentru un an, începând cu 1 mai.
Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:
„ARIR și-a pus amprenta în doar un an în dezvoltarea pieței de capital din România, prin proiecte cu impact pe termen lung. Prin lansarea indicatorului VEKTOR, companiile listate la BVB au făcut eforturi fără precedent pentru a-și îmbunătăți comunicarea cu investitorii și guvernanța corporativă. Am reușit să inovăm și să dublăm comunitatea de la lansare, iar în toamnă vom premia din nou cei mai buni profesioniști și cele mai bune companii listate din România în urma votului investitorilor din întreaga lume. Pe lângă direcțiile strategice din primul mandat, reglementare, prezentare, recunoaștere, în acest an vom fi mai activi în comunicarea cu analiștii și companiile interesate de listarea la bursă sau emisiuni de obligațiuni.”
Ana-Maria Imbrea, ALRO, Vicepreședinte ARIR:
„Prin implicarea activă în toate proiectele derulate de către Asociație și noi inițiative vom crește impactul ARIR asupra pieței de capital din România. Sustenabilitatea este unul dintre subiectele care cunoaște o amploare din ce în ce mai mare, cu atât mai mult în noul context de piață. Astfel, în această direcție vom contribui la o mai bună cunoaștere de către participanții din piață a așteptărilor investitorilor și a noilor cerințe de reglementare.”
Ioan Șumandea, Banca Transilvania, Vicepreședinte ARIR:
”Printr-un dialog deschis între toți stakeholderii din piața de capital vom reuși să aducem proiecte cu impact. Este nevoie de un mediu de reglementare care să sprijine companiile listate și să ofere flexibilitate pentru ca eforturile acestora privind obligațiile de raportare să nu crească, ci să ofere valoare adăugată pentru investitori. Implementarea principiilor de guvernanță corporativă s-a dovedit a fi esențială și susținem necesitatea uniformizării acestor standarde pentru întreaga piață.”
Mai multe informații despre membrii Consiliului Director al ARIR aici.
ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania și Transgaz ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting și ENVISIA au devenit Membri Afiliați.