Există multe lucruri pe care le puteți face pentru a economisi energie și a fi mai eficienți cu cea pe care o folosiți. Unele dintre aceste sunt remedieri rapide, în timp ce altele au nevoie de planificare și implică costuri. Echipa România Eficientă v-a pregătit o nouă serie de sfaturi video în care sunt prezentate metode simple prin care puteți obține economii de energie acasă, fără a pierde din confort.
Cheltuielile pentru încălzire reprezintă în medie peste 60% din costurile anuale cu energia într-o locuință obișnuită. Acest procent ridicat face ca fiecare gest de economisire să conteze. În această nouă „Doză de energie”, vă împărtășim sfaturi de consum eficient, cât mai ușor de aplicat, despre cum să controlați căldura din casa voastră, pentru a reduce facturile.
Pentru că mulți dintre români locuiesc la case, e bine de știut că până la 25% din căldură se poate pierde printr-o mansardă slab izolată. În acest episod, vă împărtășim câteva noi metode ușoare de a reduce pierderile de energie și care vă ajută să mențineți căldura acolo unde doriți.
După încălzirea locuinței, apa caldă are următoarea pondere în facturile la energie ale unei case. În această situație, fiecare gest de economisire se va resimți în bugetul familiei. Așadar, ce putem face pentru a produce apă caldă fără să ne „frigem” la facturi? Urmărind acest video, veți afla câteva sfaturi care vă vor ajuta la optimizarea consumului, fără a pierde din confort.
În acest episod din seria „Doza de energie”, vă împărtășim câteva trucuri mici, dar cu efecte mari, pentru a consuma cât mai eficient energie în bucătărie. Vă invităm să descoperiți o rețetă simplă de a vă găti mâncărurile preferate într-un mod economic, fără risipă de energie.
Din dorința de a ne crește confortul, locuința noastră este tot mai plină de aparate electronice și electrocasnice, ceea ce înseamnă un consum tot mai mare de electricitate. Evident, consumul depinde de mulți factori, precum numărul de persoane din gospodărie, numărul de aparate electrocasnice și electronice, tipul și vechimea acestora.
În această „Doză de energie”, vom arunca o privire asupra „devoratorilor” de energie din locuință.
Așadar, iată câte modalități ușoare avem la dispoziție pentru a economisi bani, folosind în același timp energia necesară fără a ne pierde din confort. Echipa România Eficientă vă pregătește noi sfaturi utile, iar pentru a le afla vă invităm să rămâneți aproape de noi și să ne urmăriți pe canalele noastre de social media. Ne găsiți pe Facebook, Instagram, LinkedIn și YouTube.
Dacă vreți să urmăriți din nou sfaturile anterioare, le puteți revedea oricând aici: