Efectele pandemiei se vor răsfrânge rapid asupra întregii economii, chiar dacă acum în prima linie de front sunt doar câteva sectoare economice. Pentru a contracara o „coronacriză” economică, statul trebuie să intervină cu măsuri complete și simple cât mai rapid.
„Mă tem de un val uriaș de concedieri, de un val uriaș de instabilitate socială. Statul trebuie să ne dea încredere”, spune Adi Măniuțiu. Prima urgență este convertirea economiei productive sau a companiilor prestatoare de servicii într-o zonă strict necesară acum, precum fabricarea măștilor de protecție, echipamente pentru spitale etc. Totodată, băncile trebuie să înțeleagă să lase „sângele” economiei, adică banii, să circule.
„În zilele acestea, panica pare de bun augur pentru protejarea sănătății. Pe de altă parte, panica în business nu e bună, pentru că firma care se închide astăzi și se decuplează de la restul economiei e o firmă care moare”, spune jurnalistul Daniel Apostol.