București, 22 februarie 2022 – Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este încântată să anunțe un nou Membru Asociat – BRD – Groupe Société Générale (BVB: BRD), a treia bancă din România după totalul activelor. Acțiunile BRD se tranzacționează la Bursa de Valori București din 2001, fiind incluse în indicii principali ai bursei locale și cei ai Bursei de la Viena. Cu peste 2 milioane de clienţi, BRD este unul din liderii pieţei bancare pentru persoane fizice și unul dintre principalii finanţatori ai IMM-urilor.
Flavia Popa, Secretar General BRD:
“BRD este un promotor al pieței de capital locale. În calitate de companie listată, am urmărit mereu implementarea celor mai bune practici de guvernanță corporativă, comunicare cu investitorii, dar și cu toți ceilalți stakeholderi ai BRD, așa cum, de altfel, trebuie să fie o companie care își conduce activitatea în conformitate cu standardele ESG. Ne alăturăm cu bucurie astăzi comunității ARIR, care susţine, la rându-i, de mai bine de 3 ani, dezvoltarea pieței de capital.”
Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:
„Suntem încântați să urăm bun venit BRD – Gr. Soc-Gen, una dintre principalele companii listate la BVB. Asocierea tot mai multor companii din BET și nu numai ne oferă o voce tot mai unită a companiilor active în piața de capital. Comunitatea noastră colaborează în aria beneficiilor listării, identificării instrumentelor care să ne permită să avem o piață mai eficientă și o evaluare justă a emitenților.”
BRD este deținută de Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, cu 133.000 de angajaţi în 61 de ţări şi 30 de milioane de clienţi în întreaga lume. Grupul de companii format în jurul BRD în România include filiale specializate în leasing financiar și operațional, administrarea activelor, pensii, asigurări de viață și generale și credite de consum.
ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank și Connections Consult ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, eVote, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare au devenit Membri Afiliați.
Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun dorința de a implementa cele mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă.