România a declarat stare de alertă energetică. Sună grav. Sună a mobilizare. Sună a stat care știe ce are de făcut.
În realitate, pentru reducerea consumului în orele de vârf, statul vine deocamdată cu un apel: „Fiți responsabili și opriți-vă voluntar!”
Adică Guvernul cere companiilor să își întrerupă producția, să nu își realizeze marfa, să nu își încaseze profitul, să își plătească în continuare salariații și să suporte penalitățile pentru comenzile nelivrate. Asta în condițiile în care în România se plătește energia electrică este foarte scumpă (a doua cea mai scumpă energie electrică din PZU în primele 6 luni ale anului 2026). Toate acestea pentru un eventual mulțumesc. Nu se pot compensa consumatorii în stare de alertă în care oprirea consumului de energie electrică se face voluntar.
Voluntariatul nu poate acoperi un deficit de 1.700–2.500 MW
România importa deja aproximativ 1.700 MW în orele de seară. Dacă s-ar opri și a doua unitate de la Cernavodă, necesarul de import ar putea depăși 2.500 MW, potrivit declarațiilor premierului. Dacă crește consumul pe fondul caniculei mai sunt necesari 700 MWh. În același timp, seceta afectează și statele vecine, deci nimeni nu poate garanta că energia necesară va exista la frontieră exact în orele critice.
În fața unui asemenea deficit, Guvernul mizează pe reducerea voluntară a consumului de către instituții, populație și companii. Dar voluntariatul energetic are o limită foarte clară – factura economică.
O fabrică nu este un bec pe care îl stingi la ora 20:00 și îl aprinzi la ora 23:00. În industrie există cicluri tehnologice, temperaturi care trebuie menținute, materii prime aflate în proces, instalații care nu pot fi oprite instantaneu și contracte cu termene ferme de livrare.
Cine plătește marfa neprodusă? Cine plătește rebuturile? Cine acoperă salariile, repornirea instalațiilor și penalitățile comerciale?
Răspunsul actual este simplu – compania care acceptă să ajute sistemul.
Stare de alertă fără bani și fără putere. Guvernul va cere astăzi industriei să se sacrifice gratis
Într-un sistem energetic bine organizat, reducerea consumului nu se face prin rugăminți televizate. Se contractează din timp.
Compania primește bani pentru capacitatea pe care se obligă să o reducă și o plată separată pentru energia efectiv neconsumată. În schimb, își asumă contractual obligația de a răspunde atunci când sistemul are nevoie.
România încearcă să obțină acum același serviciu fără să îl plătească.
Este ca și cum statul ar cere unei centrale să producă energie gratuit, din patriotism. Sau unei firme de transport să livreze combustibil fără să factureze. Când însă este vorba despre consumatori, autoritățile par să creadă că pierderea economică poate fi acoperită din „responsabilitate”. Responsabilitatea nu plătește salariile și penalitățile.
Responsabilitate de la alții, în condițiile în care avem atâta iresponsabilitate de 25 ani în domeniul energetic din România.
150 MW din voluntariat pentru o problemă de 2.500 MW
Realist, reducerea voluntară care poate fi obținută în următoarele zile este probabil de numai 100–200 MW, cu o valoare centrală de aproximativ 150 MW:
| Categoria | Reducere realistă |
| Instituții publice | 20–40 MW |
| Centre comerciale și birouri | 20–40 MW |
| Industrie – voluntar | 30–80 MW |
| Consumatori casnici | 20–50 MW |
| Iluminat ornamental și publicitar | 10–20 MW |
| Alte consumuri | 10–20 MW |
Chiar și acceptând unele suprapuneri și variații, vorbim despre numai 5–10% dintr-un posibil deficit de seară de 1.500–2.500 MW.
Ajută? Da.
Rezolvă problema? Categoric nu.
Primii 150–300 MW pot fi obținuți prin reducerea climatizării, iluminatului ornamental, încărcării vehiculelor electrice, pompelor programabile și unor activități comerciale. Pentru următorii 500 MW trebuie intrat în industrie.
Iar acolo factura poate depăși un milion de euro pentru fiecare oră de reducere, la care se adaugă riscurile tehnologice și comerciale.
Nu poți opri industria în ordinea numerelor de telefon
Codul tehnic al rețelei prevede un Plan de apărare a SEN, inclusiv proceduri de deconectare manuală sau „de sacrificiu” a consumatorilor.
Ordinea corectă ar fi trebuit stabilită și contractată înainte de criză:
- consumuri complet amânabile;
- procese industriale discontinue;
- linii de producție care pot încheia controlat ciclul în curs;
- procese electrointensive și continue;
- consumatori casnici, numai în ultimă instanță și prin întreruperi rotative.
Spitalele, alimentarea cu apă, telecomunicațiile, metroul, aeroporturile, structurile de ordine publică și instalațiile energetice critice trebuie protejate aproape integral.
Ordinea economică recomandată pentru obținerea rapidă a 1.000 MW
Într-o criză severă de energie electrică, întreruperile ar trebui făcute etapizat, astfel încât să fie protejate serviciile esențiale și să fie reduse mai întâi consumurile care pot fi amânate.
| Etapă | Categorii | Reducere posibilă | Cost agregat estimat* |
| 1. Consumuri amânabile | iluminat ornamental, irigații, frigorifice, HVAC comercial | 150–300 MW | 10.000–60.000 €/h |
| 2. Procese industriale discontinue | ciment-măcinare, lemn, anvelope, prelucrare metal | 150–300 MW | 100.000–400.000 €/h |
| 3. Automobile și industrie cu lanț sincronizat | Dacia, Ford și furnizori | 100–200 MW | 400.000–1.200.000 €/h |
| 4. Procese electrointensive și continue | ALRO, siderurgie, chimie | 250–500 MW | 300.000–1.200.000 €/h, plus risc tehnologic |
| Total | măsuri cumulate | 650–1.300 MW | 0,8–2,9 mil. €/h |
* Costul pe oră reprezintă pierderea economică brută estimată: producție nerealizată, personal și utilități menținute, dezechilibre, rebuturi și costuri de repornire repartizate pe durata opririi. Nu este același lucru cu despăgubirea care ar trebui plătită printr-un contract de flexibilitate.
Penalitățile nu ar trebui tratate ca amenzi automate
Într-un mecanism corect de flexibilitate:
- compania primește o plată pentru disponibilitatea rezervată, exprimată în lei/MWh;
- primește separat o compensație pentru energia efectiv redusă, în lei/MWh;
- suportă penalități numai dacă a acceptat contractual reducerea și nu o livrează;
- în cazul unei deconectări forțate fără contract, problema principală este despăgubirea pentru prejudiciul produs, nu amendarea consumatorului.
România pregătea încă din 2025 un mecanism ANRE de servicii de flexibilitate prin care consumatorii sau agregatorii să fie plătiți pentru reducerea temporară a consumului. Codul tehnic al rețelei prevede existența Planului de apărare a SEN împotriva perturbațiilor majore, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că fiecare companie din tabel are în prezent un contract de întreruptibilitate.
Primii 200 MW pot fi obținuți relativ repede, următorii 300 MW pot fi obținuți cu eforturi și cu costuri acceptabile, fără oprirea instalațiilor tehnologice critice. Pentru următorii 500 MW trebuie intrat însă în industrie, iar costul economic poate crește la peste 1 milion de euro pentru fiecare oră de reducere.
Starea de alertă nu poate fi doar o umbrelă pentru neputință
Starea de alertă ar fi trebuit să aducă simultan:
- contractarea urgentă a flexibilității;
- plăți pentru disponibilitatea de reducere;
- compensații pentru energia efectiv neconsumată;
- notificarea directă și etapizată a marilor consumatori;
- protejarea contractuală față de penalitățile de nelivrare;
- publicarea puterii agregate care poate fi redusă în fiecare etapă;
- criterii clare pentru trecerea de la voluntariat la măsuri obligatorii.
În lipsa acestora, statul spune industriei: „Oprește-te tu, ca să nu se vadă că noi nu ne-am pregătit.”
România nu a ajuns aici pentru că populația pornește mașina de spălat la ora 20:00 și nici pentru că o fabrică refuză să-și sacrifice producția gratuit. A ajuns aici după ani în care s-au închis capacități securitare, s-au construit capacități nesecuritare fără stocare, s-a ignorat flexibilitatea consumului și s-a sperat că importul va exista întotdeauna.
Acum, când importul devine scump și nesigur, Guvernul descoperă solidaritatea. Dar solidaritatea cerută numai unora, în timp ce pierderile rămân exclusiv la ei, nu mai este solidaritate.
Este naționalizarea responsabilității și privatizarea pagubelor.
Prof.dr.ing. Dumitru Chisăliță
Președinte AEI
