În timp ce tot mai mulți români își calculează atent fiecare drum și fiecare litru de combustibil, Statul pare să privească de pe margine o realitate care se agravează de la o săptămână la alta. De la începutul anului, motorina s-a scumpit deja cu aproximativ 15% la pompă. Pentru mulți șoferi, pentru transportatori sau pentru micile afaceri care depind de transport, aceasta nu mai este doar o statistică. Este o presiune zilnică.

Dar adevărata problemă nu este ceea ce vedem acum. Problema este ceea ce urmează.

Pe bursele internaționale, motorina a crescut cu 96%, iar cotațiile produselor rafinate au urcat cu aproximativ 64%. Piața nu iartă astfel de diferențe. Mai devreme sau mai târziu, ele se transferă în prețul de la pompă. Cu alte cuvinte, ceea ce vedem acum este doar începutul ajustării.

Această corecție se va transmite parțial în piața internă, motorina din România ar putea deveni semnificativ mai scumpă. Iar această evoluție nu depinde neapărat de războiul din regiune sau de alte evenimente geopolitice. Piața combustibililor funcționează după propriile reguli economice, iar diferențele de preț se recuperează inevitabil.

Când motorina se scumpește, statul tace

În mod normal, într-o astfel de situație, statul ar trebui să vină cu un plan. Nu cu miracole economice, ci cu măsuri realiste: o reducere temporară a accizelor, un mecanism de compensare, un program de sprijin pentru transportatori sau, măcar, o comunicare clară despre ceea ce urmează.

Realitatea este și mai dură decât pare la prima vedere: România are deja cel mai mare preț la motorină raportat la puterea de cumpărare din Uniunea Europeană și se află pe locul doi la benzină, ceea ce înseamnă că pentru rom

ȚaraPretul motorinei raportat la puterea de cumparare (Euro/l) (data 13.03.26)Pretul benzina raportat la puterea de cumparare (Euro/l) (data 13.03.26)
România2.142.04
Italia2.081.87
Bulgaria2.071.92
Letonia2.011.84
Grecia1.962.06
Germania1.951.89
Lituania1.931.75
Portugalia1.891.97
Estonia1.861.78
Spania1.851.74
Olanda1.851.96
Ungaria1.841.77
Croația1.811.76
Polonia1.751.61
Austria1.731.58
Slovacia1.711.71
Franța1.671.60
Slovenia1.591.53
Belgia1.511.37
Irlanda0.900.93
Elveția0.530.49

Sursa: tolls.eu, Eurostat. AEI

În schimb, liniștea este aproape totală.

Românii nu cer imposibilul. Nu cer ca statul să controleze piețele globale sau să oprească scumpirile internaționale. Cer doar să vadă că cineva anticipează problemele și încearcă să le atenueze. Că există o strategie, o direcție, un minim plan de protecție pentru economie și pentru populație.

Pentru că atunci când motorina se scumpește, nu cresc doar costurile transportului. Cresc prețurile alimentelor, ale materialelor de construcții, ale serviciilor. Fiecare litru mai scump se regăsește, inevitabil, în bonul de la supermarket sau în factura lunară.

În România pare însă să se consolideze o realitate familiară: fiecare trebuie să se descurce cum poate. Statul încasează din taxe bani mai mulți pe măsură ce prețurile cresc, economia suportă șocurile, iar oamenii încearcă să se adapteze singuri.

Problema nu este doar scumpirea motorinei. Problema este absența reacției.

Într-o perioadă în care economia globală devine tot mai volatilă, lipsa unui plan transmite un mesaj periculos: că statul nu mai încearcă nici măcar să amortizeze șocurile. Iar atunci când statul nu clipește în fața unei crize care se vede cu ochiul liber, oamenii încep să înțeleagă că singura strategie rămasă este supraviețuirea individuală.

Aceasta nu mai este doar o problemă economică. Este semnul unei rupturi tot mai mari între realitatea de zi cu zi a oamenilor și liniștea aparentă a celor care ar trebui să o gestioneze.

Dumitru Chisăliță

Președinte AEI

Leave a Reply