Asociația Energia Inteligentă a distribuit lemne de foc în județul Argeș

Asociația Energia Inteligentă a implementat în această săptămână cea de-a treia ediție a proiectului „Case cu Căldură” prin care își propune să vină în sprijinul unor familii aflate în dificultate, prin distribuirea de lemne de foc necesare încălzirii locuințelor pe timp de iarnă.

Proiectul a debutat cu o acțiune derulată în cadrul Asociației Pro Vita în care membri ai Asociației Energia Inteligentă, reprezentanți din Crucea Roșie Română, dar și simpli voluntari care susțin proiectele AEI au dat o mână de ajutor la tăierea și stivuirea lemnelor care îi vor ajuta pe rezidenții din centru să treacă mai ușor peste iarnă. A fost o zi care a stat sub semnul empatiei și al bucuriei de a fi alături de cei aflați în situații dificile și de a le arăta că nu sunt lăsați în urmă. Centrul de la Valea Screzii unde am fost prezenți găzduiește peste 80 de persoane, marea lor majoritate fiind copii.

Distribuirea lemnelor de foc din aceasta etapă a proiectului „Case cu Căldură” a fost făcută în localitățile Costești, Curtea de Argeș, Băbana și Mărăcineni din județul Argeș către 100 de gospodării vulnerabile, încălzite cu sobe cu lemne, locuite de peste 320 de persoane: bătrâni, persoane cu handicap, familii monoparentale sau cu numeroși copii.

“Case cu Căldură” se derulează în parteneriat cu Societatea Naționala de Cruce Roșie din România și sub umbrela Parteneriatului pentru combaterea sărăciei energetice încheiat între Asociația Energia Inteligentă și Ministerul Energiei în noiembrie 2023 cu scopul de a identifica gospodăriile aflate în situația de sărăcie energetică extremă, de a prezenta de programe și politici adecvate și de a propune soluții efective de reducere a acestui fenomen în România, într-o manieră sustenabilă. Aceasta ediție de proiect a fost posibilă datorită sprijinului acordat de către compania Hidroelectrica, ce a demonstrat încă o dată principii solide de responsabilitate socială și implicare în comunitate.

Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă:

„Fiecare etapă a proiectului Case cu Căldură înseamnă mai mult decât lemn pentru a se încălzi câteva sute de persoane – înseamnă speranță, siguranță și un pas real spre un trai demn pentru cei care au nevoie de sprijin. Continuăm împreună să aducem căldură acolo unde ea lipsește”.

Adrian Halpert, Director General al Crucii Roșii Române:

„Parteneriatul dintre Crucea Roșie Română și Asociația Energia Inteligentă nu este doar o colaborare punctuală, ci o dovadă că lucrurile bune se întâmplă atunci când expertiza tehnică se întâlnește cu misiunea umanitară. Case cu Căldurărămâne unul dintre acele proiecte care spun simplu și direct ce trebuie spus: nimeni nu ar trebui să treacă prin iarnă cu teama că nu are cu ce-și încălzi casa.

Pentru noi, la Crucea Roșie Română, identificarea și sprijinirea persoanelor vulnerabile este esența muncii de zi cu zi. Faptul că acest program ajunge, an după an, în comunități unde frigul nu este doar o stare a vremii, ci o problemă de supraviețuire, arată cât de necesar este. Ne bucură să fim parte dintr-o inițiativă a Asociației Energia Inteligentă, care reușește să transforme datele și analizele într-un ajutor concret pentru oameni. Mulțumim partenerilor și voluntarilor care fac acest proiect posibil. Împreună demonstrăm că solidaritatea, atunci când este organizată și susținută consecvent, poate încălzi nu doar case, ci și vieți”.

Pe lângă impactul social pe care îl are “Case cu Căldură”, prin distribuirea de lemne de foc către familii vulnerabile, prin acest proiect Asociația Energia Inteligentă își propune să tragă atenția asupra nevoii de încălzire în timpul iernii a peste 70% dintre localitățile din România, care nu sunt racordate la rețeaua de distribuție de gaze și unde încălzirea locuințelor se face cu sobe cu lemne în marea lor majoritate. Lemnul distribuit în carul proiectului provine din răritură, o procedură care menține sănătatea pădurilor, subliniind astfel nevoia acordării unei atenții sporite supra provenienței și calității lemnelor folosite la încălzirea locuințelor.

Conform unei analize AEI, în România, 39% dintre români se găsesc în categoria oamenilor săraci energetici. Asociația Energia Inteligentă a întocmit în 2024, în parteneriat cu Crucea Roșie Română, „Registrul Caselor fără Căldură”, o situație la nivel național, structurată pe județe, a locuințelor care folosesc ca sursă de încălzire sobe pe lemne, locuite de persoane sau familii vulnerabile precum bătrâni, persoane cu handicap, familii monoparentale sau familii cu copii numeroși și posibilități materiale limitate. Potrivit registrului, în România existau la momentul realizării lui peste 7300 locuințe pentru care încălzirea constituia o problemă reală. Registrul Caselor fără Căldură este un instrument valoros ce poate fi consultat de către companiile care își în dreapta atenția spre categoriile vulnerabile și doresc să vină în sprijinul lor prin programele de CSR derulate.

Proiectul „Case cu Căldură” a fost lansat în iarna anului 2023, iar în cele trei ediții derulate până în momentul de față a fost prezent în peste 680 de gospodării locuite de peste 2600 de persoane aflate în dificultate, situate în București și județele Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Ialomița și Argeș.

Mai multe detalii despre proiect regăsiți aici.

Leave a Reply