În orice țară civilizată există o regulă nescrisă: dacă ești sărac, statul nu are voie să te lase în frig și întuneric. În România, această regulă a fost nu doar ignorată, ci inversată.
Există un test simplu prin care putem vedea dacă un stat este cu adevărat social:
întrebarea nu este cât de mare este prețul la energie, ci cât din venitul unui om sărac este înghițit de factura la gaz și electricitate .
Comparația dintre Grecia și România este devastatoare.
În Grecia, indemnizația socială minimă este de aproximativ 9.600 de euro pe an . Costurile anuale medii pentru gaze naturale și electricitate sunt de circa 1.800 de euro . Statutul elen intervine astfel, pentru consumatorii vulnerabili, până la 100% din aceste costuri pot fi acoperite . Cu alte cuvinte, un cetățean grec sărac nu este condamnat să aleagă între hrană și încălzire.
În România, realitatea este opusă. O persoană singură cu indemnizație socială minimă trăiește cu aproximativ 1.281 lei pe lună, adică circa 3.000 de euro pe an. Facturile anuale la gaze și electricitate ajung la aproximativ 1.257 de euro (apartament cu 2 camere). Ajutorul oferit de stat? Aproximativ 150 de euro pe an.
Rezultatul. Statul român acoperă doar 12% din factura energetică a unui om care trăiește deja sub pragul sărăciei. Restul de aproape 1.100 de euro trebuie să fie plătit dintr-un venit anual de doar 3.000 de euro .
Asta înseamnă că un român sărac ajunge să cheltuie peste o treime din tot venitul său doar pe energie. În Grecia, un om aflat în situație similară este protejat tocmai de acest colaps financiar.
Guvernul român pretinde că apără populația prin „plafonarea prețurilor”. În realitate, această politică este o politică pentru cei 80% din consumatori, care nu sunt deloc vulnerabili și nu pentru cei săraci. Prețul plafonat este, de multe ori, foarte apropiat de cel din piață, ajutorul real pentru cei vulnerabili este simbolic. Plafonarea nu îi protejează pe săraci – îi ajută pe consumatorii bogați,.
În Grecia, statul pornește de la o idee simplă: energia este un bun esențial . În România, energia este tratată ca un produs de lux pe care chiar și cei mai săraci trebuie să-l plătească aproape integral.
Aceasta nu este o problema tehnica. Este o decizie politică . România a ales să transfere costul crizei energetice pe umerii consumatorilor, în timp ce bugetul public a fost folosit pentru a compensa companii, nu oameni.
Un stat care oferă 150 de euro pe an pentru facturile la energie care costă 1.300 euro pe an și care trăiește cu 250 de euro pe lună și îi spune că „la protejat” nu face politică socială.
Face cosmetică bugetară peste o sărăcie reală.
Diferența dintre Grecia și România nu este una de bani. Este una de priorități: OMUL ca prioritate.
* * *
Studiu de caz: Comparație între o persoană care câștigă venitul minim pe economie în România și Grecia și are un copil în întreținere (am luat cazul cu un copil, pentru că altfel o persoană singură care câștigă salarul minim pe economie nu primește ajutor de încălzire).
| Euro | Grecia | România | Diferențe % |
| Venit minim anual | 10.560 | 9.566 | -10% |
| Cost anual gaze și energie | 1.800 | 1.257 | -43% |
| Plafonare + ajutor social | Până la 1.800 | 142 | -93% |
| Cât din factură poate achita din banii primiți de la STAT | Până 100% | 11% | |
| Pondere cost energie din veniturile sale | 17% | 13% | |
| Pondere venituri pentru energie din salar | 17% | 2% |
Dumitru Chisăliță
Președinte AEI
